Doi foşti directori ai Companiei Naţionale “Aeroporturi Bucureşti” (CNAB), Sorinel Ciobanu şi Liviu Radu, precum și referentul Cristina Elena Neamţu, au fost trimişi în judecată, marți, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Sorinel Ciobanu este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (fosta infracţiune de conflict de interese).
Cristinei Elena Neamţu, la data faptelor referent de specialitate la Serviciul Relaţii Externe, din cadrul Direcţiei Relaţii Externe al CNAB, este acuzată de complicitate la abuz în serviciu.
Liviu Radu este acuzat de conflict de interese.
Potrivit rechizitoriului, Sorinel Ciobanu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de lege, în perioada 05 octombrie 2015 – 30 iunie 2016, în sensul că a dispus angajarea Cristinei Elena Neamţu, începând cu data de 06 octombrie 2015, deşi ştia că inculpata nu se va prezenta niciodată la locul de muncă.
După terminarea perioadei de probă, Ciobanu a aprobat un raport şi ar fi emis o decizie din care rezulta că Neamţu şi-ar fi îndeplinit cu seriozitate atribuţiile de serviciu, propunând continuarea activităţii de către aceasta.
Totodată, i-ar fi permis noii angajate să folosească autoturismul instituţiei în interes personal, ar fi dispus ca Serviciul Financiar să achite plata drepturilor salariale şi contravaloarea transportului către Cristina Neamţu şi nu a luat măsuri cu privire la sancţionarea disciplinară a acesteia.
“Urmarea acestei conduite, ar fi fost prejudicierea CNAB SA şi, totodată, obţinerea unui folos patrimonial necuvenit de către inculpata Neamţu Cristina Elena, constând în salariul, contravaloarea transportului şi folosirea autoturismului instituţiei, în valoare totală de 70.857 lei”, precizează procurorii.
În acelaşi context, în perioada 06 octombrie 2015 – 17 decembrie 2015, Cristina Elena Neamţu ar fi semnat condica de prezenţă, atestând în fals prezenţa sa locul de muncă pentru o durată de 432 ore, în realitate aceasta fiind prezentă doar 56 de minute – cele patru dăţi în care s-a prezentat la sediul Companiei Naţionale “Aeroporturi Bucureşti” SA pentru a semna documentul.
Mai mult, în datele de 04 iunie 2014 şi 19 august 2015, Sorinel Ciobanu şi-ar fi semnat propriile decizii de numire în Comitetul consultativ al unei asocieri în participaţiune cu două societăţi comerciale care desfăşoară acte de comerţ în interiorul Aeroportului “Henri Coandă”, obţinând în acest mod 169.422 lei.
“În aceeaşi manieră ar fi procedat şi Liviu Radu, care, la data de 01 octombrie 2013, şi-ar fi semnat propria decizie de numire în Consiliul de supraveghere al unei asocieri în participaţiune cu aceleaşi societăţi comerciale, demers care s-a soldat cu obţinerea de către acesta a unui folos patrimonial în cuantum total de 71.374 lei”, spun anchetatorii.
CNAB a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal împotriva lui Sorinel Ciobanu şi a Cristinei Elena Neamţu, cu suma de 70.857 lei.
În cauză, s-a instituit sechestrul asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile deținute de inculpații Neamțu a și Ciobanu.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse.