Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a depus, prin intermediul avocatei sale Flavia Teodosiu, o plângere penală la Biroul Electoral Central (BEC) și la Parchetul Sectorului 5, în care acuză că nu a fost lăsat de conducerea penitenciarului să voteze la cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale. 

Dragnea se află în Penitenciarul Rahova, unde ispășește o condamnare de 3 ani și 6 luni de închisoare, începând din 27 mai anul acesta.

Judecătorii Instanâei Supreme i-au aplicat atunci și pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969, pe o durată de 3 ani”.

Prevederile articolului în cauză sunt următoarele:

Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

  1. a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;
  2. b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;
  3. dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii”.
Reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) precizează, însă, că decizia finală aparține membrilor secțiilor de votare, respectiv a celor circumscripția electorală 46 de care aparține penitenciarul Rahova, care dețin informațiile prin aplicația de la alegeri.
 
„La nivelul unităților subordonate Administrației Națională a Penitenciarelor, identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot se realizează prin verificarea documentelor aflate în dosarul de penitenciar. Procedural, persoanele în cauză sunt informate cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot, prin intermediul urnei speciale, în baza formularii unei cereri. Decizia finală asupra posibilității exercitării dreptului de vot aparține reprezentanților secției de votare arondate unitatii, prin interogarea aplicației informatice pentru verificarea dreptului de vot”, explică ANP.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version