“Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorți a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018”, au decis, cu majoritate de voturi, judecătorii CCR.
Condamnatul penal Liviu Dragnea a învins: CCR a decis miercuri, cu majoritate de voturi, că ÎCCJ trebuie să pună în aplicare “de îndată” noua Lege 304/2004 modificată de majoritatea parlamentară PSD-ALDE cu sprijinul UDMR,, adică să tragă la sorți alte completuri de 5 judecători, astfel că procesul liderului PSD se reia de la zero înainte de a fi început judecarea apelului.
Este vorba despre apelul în dosarul în care Dragnea a fost condamnat în 21 iunie, de către instanța de fond – Completul de 3 judecători al ÎCCJ – la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Completul de 5 judecători care judecă apelul în acest dosar a fost ales la începutul acestui an, pe formula veche: 4 judecători aleși, plus președintele ÎCCJ, obligatoriu.
Acum, potrivit modificării Legii 304/2004 de către majoritatea PSD și ALDE cu sprijinul UDMR, promulgată de președintele Klaus Iohannis, toți cei 5 judecători vor trebui trași la sorți.
Judecarea nu a început încă, deoarece Completul de 5 judecători repartizat lui Dragnea a dat două amânări, de câte o lună. Prima – în 8 octombrie pentru 5 noiembrie, pe motiv că Dragnea nu are avocat, iar a doua, pentru 3 decembrie, la cererea avocaților angajați de inculpat, care au invocat faptul că nu au avut timp să studieze dosarul.
Dragnea va petrece liniștit Crăciunul și Revelionul