Dublul condamnatul penal a anulat până acum două completuri. Îl va avea pe al treilea, deoarece la începutul anului 2019 acestea se trag la sorți. 

Liviu Dragnea a reușit să blocheze activitatea ambelor Completuri de 5 judecători de la ÎCCJ – la unul dintre ele, schimbat tot la cererea lui, aflându-se dosarul în care așteaptă sentința definitivă, după ce a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare la primă instanță.

Cristina Tarcea președintele ÎCCJ

Concret, completul desemnat să judece apelul a dat până acum două amânări – prima dată – din 8 octombrie pentru 5 noiembrie -pentru că Dragnea a invocat faptul că nu are avocat, iar a doua oară – din 5 noiembrie pentru 3 decembrie – pentru că apărătorul a cerut termen pentru a studia dosarul.

între timp, Dragnea a cerut schimbarea completului de judecată, invocând modificarea Legilor Justiției – pe care până și Comisia Europeană, în raportul MCV, a cerut suspendarea aplicării lor.

Numai că judecătorii Curții Constituționale i-au dat câștig de cauză condamnatului penal, iar Cristina Tarcea, președintele ÎCCJ, a trebuit să pună în aplicare decizia CCR, care prevedea să fie pusă în aplicare “de îndată”. “De îndată” a fost în 8 noiembrie.

Cum însă condamnatul Dragnea nu a fost mulțumit nici de noul Complet de 5 judecători, l-a atacat la Curtea de Apel București (CAB), pe motiv că șefa ÎCCJ nu a așteptat motivarea CCR – care, desigur, nu a fost redactată nici până în prezent.

Surpriza imensă a venit de la CAB, care a decis în 23 noiembrie că… Dragnea are dreptate, iar ditamai conducerea ÎCCJ a înțeles greșit ce înseamnă “de îndată”.

Nu mai vorbim că judecătorul din completul de la CAB a fost schimbat cu Alina Ghica, fostă șefă a CSM, care însă nu a decis definitiv anularea hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ privind tragerea la sorți a completurilor de judecată definitivă, deoarece sentința definitivă va fi pronunțată de… ÎCCJ.

Pare de necrezut, însă miercuri, Adunarea generală a judecătorilor ÎCCJ a decis ca şedinţele de judecată din 3 şi 10 decembrie de la completurile de 5 judecători să se amâne. Dar nici nu mai contează, deoarece nu ar mai fi avut timp să administreze vreo probă, astfel că ar fi fost schimbate oricum la începutul anului 2019.

De neînțeles sunt și termenele generoase de câte o lună acordate acestui inculpat de către primul Complet de 3 judecători. 

Din tot acest ghem de amânări și anulări decise de ÎCCJ, CCR și CAB, singurul care are de câștigat este condamnatul penal Liviu Dragnea, care poate sta liniștit până anul viitor, când vor fi trase la sorți alte completuri de 5 judecători. Însă dacă Guvernul va da Ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea – așa cum i-a ordonat ca ultimatum Dragnea ministrului Justiției, Tudorel Toader, nici nu va mai fi nevoie de complet de judecată pentru el.

Redăm comunicatul ÎCCJ:

Urmare a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, şi a hotărârii Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a suspendat executarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 137 din 8 noiembrie 2018 (…) există un blocaj în funcţionarea completurilor de 5 judecători, care nu îşi pot desfăşura activitatea de judecată. În urma consultărilor, au fost exprimate 62 de opinii în sensul că la şedinţele de judecată planificate pentru datele de 3 şi 10 decembrie 2018 completurile de 5 judecători, în compunerea rezultată din tragerea la sorţi ce a avut loc la data de 9 noiembrie 2018, vor acorda noi termene de judecată.

Având în vedere obiectul consultărilor, s-a constatat că este oportun ca judecătorii Secţiei de contencios administrativ şi fiscal să nu participe la discuţiile privind efectele hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti asupra măsurilor administrative ce se vor discuta cu privire la funcţionarea completurilor de 5 judecători. Astfel, din totalul de 110 judecători în funcţie la ÎCCJ, la Adunare au participat 88 de magistraţi, însă hotărârea a fost luată fără participarea magistraţilor de la Secţia Contencios, lucrările desfăşurându-se în prezenţa a 68 de judecători.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version