Condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în primă instanță în dosarul “Bombonica”, Liviu Dragnea a ironizat, miercuri, DNA, pentru că a cerut completului de 5 judecători de la ÎCCJ să dea un termen mai scurt în dosarul “Bombonica”, programat abia pe 20 mai.

„Am auzit şi eu după Comitetul Executiv Naţional că DNA-ul lui Iohannis a cerut Curţii Supreme (…). DNA a intrat în panică, e agitat. De ce sunt agitaţi? Au în grafic ceva, un grafic cu date, când trebuie să fie executat unul sau altul? Au hotărât ei că pentru mine şi pentru Darius (Darius Vâlcov – n.r.) trebuie să se dea termenele mai aproape. De ce? Au explicat motivul? Astfel de cereri se depun doar când apar situaţii excepţionale. Unde e situaţia excepţională?”, a declarat Liviu Dragnea, la Parlament, la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Dragnea acuză că solicitarea DNA „este mult prea pe faţă”: „Asta îmi arată mie că nu mai ţin cont de nimic, nu îi mai interesează să se acopere sau să se ascundă. Totul este pe faţă. O să văd şi eu ce o să facă instanţa până la urmă. Dar atâta timp cât nu au stabilit termenul eu am de gând să merg în continuare prin judeţe”.

Decizia DNA de a le cere judecătorilor ÎCCJ să dea termene mai scurte de judecată a venit după critici apărute în mai toată presa, pentru faptul că procurorul de ședință a cerut instanței în 15 aprilie – la ultimul termen al procesului, când completul de 5 ar fi putut rămâne în pronunțare – sesizarea CCR pe tema completelor de 3 specializate și a temenelor de prescripție.

Suspect este faptul că procurorul de ședință al DNA a solicitat acest lucru exact la ultimul termen, când ar fi putut să o facă timp de o lună, cât a durat perioada dintre termenul din luna martie și cel din aprilie.

Pe de altă parte, instanța ar fi putut da un termen mai scurt, nu de o lună și 5 zile. Însă judecătorii nu au renunțat la minivacanța de Paști acordată de Guvernul Dăncilă bugetarilor.

Astfel, termenul a rămas bătut în cuie pe 20 mai, când instanța ar putea rămâne în pronunțarea sentinței. Dacă nu o va face până la data de 1 iunie, una dintre judecătoarele din complet se pensionează, astfel că judecarea apelului se reia de la zero.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version