Preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, critică decizia Curţii de Apel Bucureşti de a disjunge din dosarul Colectiv partea instrumentată de DNA, în care a fost condamnat deja la instanța de fond primarul Cristian Popescu Piedone, la 8 ani și 6 luni de închisoare, în decembrie 2019.
Eugen Iancu, al cărui fiu a murit în urma incendiului din clubul Colectiv, a scris pe Facebook mai multe mesaje:
„Disjungerea dosarului angajaților statului (primarul, directorii din primărie și cei doi pompieri), adică exact funcționarii acuzați de corupție, este soluția găsită de judecătorii, funcționari ai aceluiași stat, plătiți să împartă dreptatea.
Decizia judecătorilor parcă îndeamnă la furat. Nici un funcționar nu plătește oricâte victime ar lăsa în urmă.
Domnule Președinte Iohannis, știu; ești mândru de justiția din România”.
„Gata, s-a rezolvat: disjungerea nu prea este posibilă, dar până se decide dacă este sau nu legală se amână intregul proces până la sfârșitul lui septembrie, 22 septembrie.
Gândirea justiției din România ne arată că avem vinovații dar și să îi bagi în pușcărie așa pentru câțiva morți………
adevărul este că și eu mă gândesc uneori că au murit doar 64, cum
să bagi în pușcărie ditamai primarul și pompierii doar pentru 64 de morți?
Știți cine pute? Știți cine este putred până în măduva oaselor?
Justiția”.