Așa-zisa “evadare” a fugarului Radu Mazăre – ce urmează să fie adus luni din Madagascar, după aprobarea extrădării de către autoritățile malgașe -, s-a dovedit o escrocherie de primă clasă, lansată de România TV și DCNews vineri după-amiază, pentru a menține subiectul în discuție tot weekendul – și evident, atenția românilor.
În goană după rating, România TV și DCNews și-au înșelat telespectatorii, respectiv cititorii, fără nicio ezitare.
Rând pe rând, publicații și site-uri au preluat știrea, citând respectivele “surse”. Iar aceasta, în ciuda faptului că Poliţia Română a emis rapid următorul comunicat: „În referire la aspectele apărute în spaţiul public, cu privire la evadarea persoanei urmărite internaţional Radu Ştefan Mazăre, facem precizarea că la nivelul Poliţiei Române nu s-a primit nicio informare oficială în acest sens”.
România TV este televiziunea lui Sebastian Ghiță, fost deputat PSD fugit în Serbia în urmă cu 2 ani și 5 luni, pentru a scăpa de arestarea preventivă și de cercetarea procurorilor DNA în mai multe dosare.
DCNews este site-ul fondat de Bogdan Chirieac, jurnalist și afacerist pe bani publici. invitat frecvent în studiourile România TV și Antena 3, Chirieac este unul dintre acuzatorii procurorilor și apărătorii infractorilor.
Chirieac este unul dintre principalii beneficiari ai banilor oferiți de PSD din subvenția primită de partidul condus de Liviu Dragnea de la Autoritatea Electorală Permanentă, potrivit documentelor prezentate de deputatul liberal Florin Roman. Astfel, Press Media Electronic SRL, societate deţinută 94% de Bogdan Chirieac, de Rudolf Crişan Andreescu şi Valentin Vîlcu (lector și membru în cinsiliul Facultatății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București) cu câte 3 la sută – toţi trei fiind jurnalişti la site-ul DCnews.ro, au încasat de la PSD anul trecut 1.254.776 de lei.
Chirieac, pe față: Suntem alături de “el fugitivo”, chiar dacă a mai furat
Bogdan Chirieac nu s-a ferit să-și exprime bucuria, la România TV, față de evadarea lui Mazăre: „Radu Mazăre nu se dezminte. Ca să spun așa, suntem alături de ‘el fugitivo’, în cazul acesta. Este, până la urmă, o altă palmă dată statului subteran din România, tocmai din Madagascar. Și dacă a mai furat domnul Mazăre, când era primar, evadarea asta îl absolvă de cea mai mare parte din vină. În România nimeni nu mai crede în condamnările care se dau în justiție. Deși, cu siguranță, unii dintre ei sunt chiar vinovați și au făcut enorm de mult rău acestei țări, totuși nimeni nu mai crede. Și când văd că autorii dezastrului din România sunt bine mersi în libertate și nu pot fi atinși nici măcar cu o floare, lăsați-mă măcar să nu mă întristez că a evadat Mazăre din pușcăria din Madagascar. Sunt convins că doamna Ana Birchall, zeița dreptății cu mâna pe paloș, va ști să îl aducă înapoi în Rahova. Dar deocamndata lăsați-mă să nu fiu trist”.
Fratele fugarului, Mihai Mazăre, a infirmat vestea evadării abia duminică, la Antena 3 – un alt canal ce apără infractorii: „Este o prostie spusă de un ziarist incompetent de la o altă televiziune. E o informație neverificată. Nici nu se pune problema de așa ceva. Pot să vă spun că astăzi, la momentul la care noi vorbim, el este într-o procedură de mutare din pușcăria grea în care s-a aflat până acum într-o altă zonă a pușcăriei în care sunt condiții puțin mai bune. Acolo unde stătea el erau niște condiții absolut inumane. Era o cameră de 45 de persoane, fără paturi, fără nicio amenajare, cu o singură toaletă și cu un singur robinet cu apă. A făcut o solicitare către directorul închisorii să fie mutat în condiții mai bune și uite că a reușit”.