Iulia Cristina Cabrancea, fostă inspectoare şcolară din Constanţa, a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei, pentru a primi doar o pedeapsă cu suspendare, de 2 ani și 8 luni de închisoare.
Anchetatorii au stabilit că, pe 3 septembrie 2021, Iulia Cristina Cabrancea ar fi primit de la un bărbat suma de 200 de euro şi alte bunuri materiale pentru a-i facilita soţiei acestuia obţinerea unei note de trecere la concursul organizat pentru ocuparea posturilor rămase vacante în cadrul unităţilor de învăţământ din judeţul Constanţa, în sesiunea septembrie 2021.
„În schimbul banilor şi bunurilor primite, în data de 7 septembrie 2021, inculpata Cabrancea Iulia Cristina ar fi solicitat unui profesor evaluator în cadrul Comisiei de contestaţii a concursului amintit anterior să acorde notă de trecere persoanei respective, fapt ce i-ar fi permis acesteia din urmă obţinerea unui post de învăţător în cadrul unui liceu tehnologic din judeţul Constanţa”, precizează DNA.
Fostul inspector şcolar a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, şi anume o pedeapsă de doi ani şi opt luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de trei ani şi interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, şi anume aceea de inspector şcolar.
Pe parcursul termenului de supraveghere, fostul inspector va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.