Fosta şefă a Serviciului Finanţe Publice Galaţi, Mariana Ion-Cozma, a fost trimisă în judecată, marți, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru două infracțiuni de luare de mită.
În același doar, a fost deferită justiției și complicea ei, Roxana Cristina Grigorescu, la data faptei inspector principal la același Serviciul din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi.
Totodată, au fost trimiși în judecată reprezentantul unor societăţi comerciale, pentru dare de mită şi evaziune fiscală în formă continuată, precum şi alte două persoane, pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în calitate de şef al Serviciului de Inspecţie din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Galaţi, Cozma ar fi pretins şi ar fi primit de la reprezentantul de fapt al unor societăţi comerciale, prin intermediar, sumele de 4.500 lei şi 2.900 lei, în anii 2013, respectiv 2014, pentru ca, în schimb, să favorizeze două societăţi comerciale, cu ocazia unor controale inopinate.
Într-una din cele două situaţii, pretinderea şi primirea s-ar fi făcut şi cu ajutorul Roxanei Cristina Grigorescu (subordonata primei menţionate), menţionează anchetatorii.
DNA arată că sumele ar fi fost primite sub aparenţa a două contracte de acordare de burse private încheiate între cele două societăţi comerciale şi o persoană din familia Marianei Ion-Cozma, pentru ca, în schimb, aceasta să avizeze actele de control ale societăţilor respective, din care să fie trecute cu vederea unele nereguli constatate.
„Independent de faptele descrise anterior, reprezentantul societăţilor comerciale ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a uneia dintre societăţile pe care le controla, cu ajutorul altor două persoane, achiziţii nereale de bunuri (cereale şi îngrăşăminte chimice), respectiv ar fi declarat fiscal achiziţii nereale, pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale în sumă totală de 484.362 lei”, se precizează în comunicatul DNA.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 484.362 lei, reprezentând prejudiciu în dauna statului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi.