Fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii DNA, sub acuzația de complicitate la abuz în serviciu şi trafic de influenţă, pentru achiziţionarea, la un preţ supraevaluat, a proiectului „Meter Net”, cu 5 milioane euro Poşta Română.

Este al 9-lea disar “Poșta Română”, iar inculpații sunt în număr de 10, plus 3 firme.

Astfel, în afară de Gabriel Sandu au fost deferiți justiției:

  • Marius Constantin Fecioru, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, pentru luare de mită şi trafic de influenţă;
  • Dumitru Daniel Neagoe, fost director general al CN Poşta Română (CNPR) SA şi Victor Simon, fost director al Direcţiei operaţionale din cadrul CNPR SA şi, ulterior, de membru al comisiei de evaluare, acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită;
  • Diana Luciana Stănescu (fostă Janho), fost director al Sucursalei IT&C din cadrul CNPR SA şi, ulterior, membru al comisiei de evaluare şi Cătălin Marian Ştefan, fost şef al Departamentului achiziţii investiţii din cadrul CNPR SA şi, ulterior, membru al comisiei de evaluare, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită;
  • Paul Ivanov, pentru trafic de influență;
  • Bogdan Florin Dinu, pentru complicitate la trafic de influență și spălarea a banilor – în formă continuată;
  • Nour Abdel Khalil Janho şi Ion Orzac, administrator al SC Norima Tech SRL, pentru câte două infracţiuni de complicitate la luare de mită;
  • SC Industrial Software SRL, pentru complicitate la luare de mită, complicitate la trafic de influenţă (2 fapte) şi spălarea banilor;
  • SC Norima Tech SRL, pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită;
  • SC Smanet Systems SRL pentru complicitate la trafic de influenţă. 

În rechizitoriu, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: 

În cursul anului 2010, ca urmare a influenţei traficate de cei doi demnitari, Sandu Gabriel şi Fecioru Marius-Constantin, Neagoe Dumitru-Daniel, Simon Victor, Ştefan Cătălin-Marian şi Stănescu (fostă Janho) Diana-Luciana, în calităţile menţionate mai sus, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de lege în contextul achiziţionării, de către CN Poşta Română (CNPR) SA, la un preţ supraevaluat a proiectului „Meter Net” – maşini de francat şi o aplicaţie de colectare şi raportare a datelor privind corespondenţa prelucrată.

Cei patru au beneficiat de sprijinul ministrului de la acea vreme, Gabriel Sandu, care ”a depus diligenţele necesare pentru numirea acestora în funcţiile respective, special pentru a se încheia contractul menţionat mai sus”, transmite DNA.

Concret, în luna august 2010, Diana Luciana Janho, Cătălin Marian Ştefan, Victor Simon, membri ai comisiei de evaluare, cu nesocotirea dispoziţiilor legale, au desemnat câştigătoare oferta unei societăţi comerciale „agreate”, cunoscând mărirea frauduloasă a valorii de atribuire. Ulterior, între societatea respectivă, în calitate de furnizor şi CN Poşta Română SA, în calitate de beneficiar a fost încheiat un contract în condiţii dezavantajoase, a cărui executare a prejudiciat compania naţională cu suma de 4.959.149,78 euro.

Raportul procedurii de achiziţie a fost aprobat de către directorul Neagoe Dumitru-Daniel în condiţiile de mai sus.

După încheierea contractului de achiziţie publică, administratorul firmei beneficiare a remis sumele de bani pretinse anterior de inculpaţi, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de aceştia din urmă, utilizând contracte comerciale fictive astfel:

  • în perioada octombrie 2010 – februarie 2011, Dumitru Daniel Neagoe a primit, suma de 270.254 lei, prin mai multe transferuri bancare, în conturile unei societăţi pe care o controla printr-o persoană apropiată;
  • în perioada octombrie 2010 – februarie 2011, Ştefan Cătălin-Marian şi Stănescu (fostă Janho) Diana-Luciana au primit, cu ajutorul lui Janho Khall Abdel Nour, suma totală de 263.273 lei (respectiv câte 131.639 lei pentru fiecare dintre cei doi) prin plăţi efectuate în conturile unei societăţi administrată de o interpusă a lui Stănescu (fostă Janho);
  • în perioada octombrie 2010 – februarie 2011, Victor Simon a primit, prin intermediul a două societăţi administrate de Ion Orzac (una dintre acestea fiind SC Norima Tech SRL) suma pretinsă, în cuantum total de 307.018 lei;
  • în perioada septembrie 2010 – martie 2011, Gabriel Sandu a primit suma totală de 11.380.297 lei, prin intermediul unor societăţi controlate de Dinu Florin Bogdan.

Ulterior, acesta din urmă a creat, prin folosirea conturilor bancare ale unor societăţi comerciale controlate prin apropiaţi ai săi, fără a avea la bază operaţiuni comerciale reale, 7 circuite prin care au fost desfăşurate operaţiuni de transfer a sumelor de 1.600.000 euro, 3.826.030 lei şi 636.000 lei, către beneficiarul real, în vederea disimulării originii lor, cunoscând că aceste sume provin din comiterea de infracţiuni.

În perioada septembrie 2010-mai 2011, Marius Constantin Fecioru a primit suma pretinsă de 3.164.009 lei prin mai multe transferuri bancare, în conturile firmei SC Industrial Software SRL (controlată de intermediarul său, Domşa Cristian Ioan).

În cursul anului 2007, între CN Poşta Română SA şi o societate comercială s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu privire la furnizarea serviciului de „poştă hibridă”, serviciu care, în cursul anului 2009, era considerat neprofitabil de către funcţionarii companiei, propunându-se chiar rezilierea contractului.

În acest context, administratorul societăţii respective a acceptat să încheie mai multe înţelegeri frauduloase cu factorii de decizie din cadrul CN Poşta Română SA, în vederea menţinerii proiectului de poştă hibridă şi executării în condiţii bune a acestuia.

În luna ianuarie 2011 Marius Constantin Fecioru, în virtutea funcţiei de secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a pretins de la reprezentanţii societăţii respective, sume de bani pentru formaţiunea politică din care făcea parte, promiţând că, în schimb, îşi va utiliza influenţa pe care o avea asupra conducerii CN Poşta Româna SA, în vederea susţinerii, în continuare, a serviciului de poştă hibridă şi că va determina conducerea companiei naţionale să efectueze cu celeritate plata deconturilor asocierii.

Astfel, în perioada mai 2011-mai 2012, Marius Constantin Fecioru a primit, prin intermediul inculpatei SC Industrial Software SRL Sibiu, administrată de Cristian Ioan Domşa, în baza unor contracte simulate, suma totală de 1.047.749 lei.

În acelaşi context, în perioada iunie 2011 – mai 2012, Dumitru Daniel Neagoe, în calitate de director general al CN Poşta Română SA, a primit prin intermediul a două societăţi administrate de Petre Iura, în baza unor contracte simulate, suma totală de 1.364.001 lei.

În plus, pentru acelaşi motiv (de a susţine în continuare proiectul poştei hibride) în toamna anului 2010, Victor Simon, în calitate de director operaţional al CN Poşta Română şi membru al comitetului asocierii în participaţiune a pretins pentru sine şi pentru sindicat, sume de bani pe care le-a primit în perioada ianuarie 2011-mai 2012 şi care au însumat 1.310.099 lei.

În cursul anului 2010, în contextul desfăşurării de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a procedurilor de atribuire a proiectului „e-Academie” pentru funcţionarii publici, inculpatul Marius Constantin Fecioru a solicitat, direct, dar şi prin intermediarul lui Domşa Cristian Ioan, ca unul dintre reprezentanţii unei asocieri de firme, îndreptăţite să câştige licitaţia, să cumpere un soft inutil, în valoare de 150.000 de euro, de la SC Industrial Software SRL (administrată de Domşa Cristian Ioan).

Această tranzacţie a fost impusă omului de afaceri, pentru ca Marius Constantin Fecioru să nu împiedice desfăşurarea procedurii de achiziţie publică şi desemnarea asocierii respective ca şi câştigătoare a licitaţiei.

Pretenţiile de mai sus au fost transmise prin intermediul lui Domşa Cristian Ioan care, folosindu-se de SC Industrial Software SRL, a intermediat primirea, în luna august 2011, de către Marius Constantin Fecioru, a sumei de 393.780,60 lei (sumă la care s-a ajuns după reducerea pretenţiilor iniţiale), plătită ca preţ al softului amintit.

În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, Paul Ivanov a pretins de la acelaşi om de afaceri suma totală de 180.000 de euro pentru a-şi folosi influenţa pe lângă ministrul comunicaţiilor de la acea vreme şi a primit, în perioada iunie-august 2011, prin intermediul inculpatei SC Smanet Systems SRL, suma de 900.240 lei.

În cauză, CN Poşta Română SA s-a constituit parte civilă cu suma de 23.052.608 lei (4.959.149,78 euro la cursul BNR de 1 EURO = 4,6485 lei) la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţin lui Gabriel Sandu, Victor Şimon, Cătălin Marian Ştefan, Diana Luciana Stănescu, Marius Constantin Fecioru, Dumitru Daniel Neagoe, Paul Ivanov. De asemenea, s-a mai dispus măsura popririi asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute de inculpaţi şi asupra sumelor de bani datorate inculpaţilor, cu orice titlu, de către terţe persoane.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Două recunoașteri ale vinovăției

În cauză, în prezenţa avocaţilor, Iura Petru şi Cristian Ioan Domşa au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv:

  • 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.
  • 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la luare de mită, complicitate la trafic de influenţă (2 fapte) şi spălarea banilor.

Instanţa de judecată a admis acordul încheiat cu Petru Iura iar cel încheiat cu Domşa se află în curs de judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version