Fostul primar PNL din Beiuș, Adrian Domocoș, condamnat pentru corupție și eliberat condiționat în urmă cu un an, a fost trimis în judecată, joi, într-un nou dosar instrumentat de procurorii DNA.

Domocoș este acuzat de anchetatori că a aprobat peste 3 milioane de lei pentru clubul de fotbal Bihorul Beiuș, pe care tot el îl conducea, deși era primar.

Domocoș a fost primar în Beiuș între 2008 și 2015. A fost condamnat la 5 ani și 8 luni închisoare, în 2018, pentru multiple infracțiuni de corupție: abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul (2 infracțiuni), fals intelectual (2 infracțiuni), din care una în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de primar, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, deținerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării și deținerea fără drept a munițiilor.

Acum, fostul edil este judecat pentru noi fapte de corupție.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

DOMOCOȘ ADRIAN NICOLAE, la data faptelor primar al municipiului Beiuș, județul Bihor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

Inculpatul Domocoș Adrian Nicolae, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, în perioada 30.07.2008 – 07.12.2015, un număr de 347 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Beiuș, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 3.406.063 lei din bugetul local în folosul Asociației sportive Club Fotbal “Bihorul” Beiuș.

De precizat este faptul că, în perioada 2008-2012, inculpatul Domocoș Adrian Nicolae ar fi ocupat și funcția de președinte al clubului, fiind astfel singura persoană care aproba referatele, din partea clubului de fotbal, prin care erau solicitate de la bugetul local sume de bani pentru sprijinirea activității. Aceasta, în condițiile în care Consiliul municipal Beiuș nu a fost membru asociat în această structură de drept privat și nu avea încheiat niciun contract de asociere sau parteneriat cu respectivul club de fotbal.

Primăria municipiului Beiuș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.406.063 lei, suma respectivă reprezentând și un folos necuvenit obținut de către Clubul de Fotbal Bihorul Beiuș.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Menționăm că inculpatul Domocoș Adrian Nicolae a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version