Procurorul Tamas Schiffbeck, fost șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara, s-a sinucis vineri dimineață, aruncându-se de la etajul șase al clădirii instituției unde lucra acum – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

DNA Timișoara sursă foto Opinia Timisoarei

El avea 48 de ani, era căsătorit și avea doi copii. 

Din primele informații, procurorul a venit dimineață la serviciu, a intrat în biroul său, iar la un moment dat a deschis geamul și s-a aruncat în gol. Un echipaj de ambulanță a fost trimis la fața locului, însă medicii nu au putut decât să constate decesul procurorului.

Tamas Schiffbeck a fost procuror-șef al DNA Timișoara până în anul 2015, când Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a interzis să-și continue activitatea în cadrul DNA. 

Astfel, procurorul Tamas Schiffbeck s-a întors la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, începând cu data de 25.06.2015, unitate unde lucrase înainte de a ocupa funcția din DNA.

Anterior, el a fost procuror în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș și mai apoi Curtea de Apel Timișoara. Ulterior a lucrat la DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, până în 2015.
 
Numele lui Schiffbeck a fost vehiculat în legătură cu ancheta structurii central a DNA la Primăria Timișoara, care vizează vânzări ilegale de spații locative în baza Legii 112.

El a fost beneficiarul unui astfel de apartament, achiziționat deși nu era chiriaș în el la momentul apariției legii, potrivit banatulmeu.ro.

DNA – Structura Centrală a transmis vineri următorul mesaj de condoleanțe:

MESAJ DE CONDOLEANȚE

Conducerea și personalul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață, a domnului procuror Tamaș Schiffbeck, un bun coleg și un profesionist desăvârșit.

În acest moment de mare cumpănă, transmitem pe această cale sincere condoleanțe familiei. 

Dumnezeu să îl odihnească! 

Direcția Națională Anticorupție nu are cunoștință ca domnul procuror Tamaș Schiffbeck să fi fost vizat de vreo anchetă penală sau disciplinară. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version