Fostul șef de la Permise de Conducere și Înmatriculări Auto Maramureș, Viorel-Andrei Donciu, aflat în arestat preventiv din aprilie, a fost rimis în judecată, joi, de procurorii DNA.
Abia numit șef la Permise Auto Suceava, a fost arestat pentru mită: Viorel-Andrei Donciu
Alături de el, au fost deferiți justiției Adrian-Nicolae Filip, consilier județean, și Vasile-Ionuț Belea, comisar șef de poliție.
Iată precizările DNA:
Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Viorel-Andrei Donciu, inspector principal de poliție, la data faptelor șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș (S.P.C.R.P.C.I.V. Maramureș), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– cumpărare de influență,
– acces ilegal la un sistem informatic,
– luare de mită în formă continuată (9 acte materiale) și
– delapidare în formă continuată (32 acte materiale);
și în stare de libertate a inculpaților:
FILIP ADRIAN-NICOLAE, la data faptelor consilier județean în cadrul Consiliului Județean Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și instigare la acces ilegal la un sistem informatic,
BELEA VASILE-IONUȚ, la data faptelor comisar șef de poliție, șeful Biroului I Drumuri Naționale și Europene sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 04 februarie 2021, inculpatul Donciu Viorel-Andrei, în calitate de șef al S.P.C.R.P.C.I.V. Maramureș, ar fi cumpărat influența inculpatului Filip Adrian-Nicolae, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Maramureș, pe care acesta din urmă pretindea că o are pe lângă anumite persoane, astfel încât inculpatul Donciu Viorel-Andrei să fie desemnat în continuare în aceeași funcție.
Numirea în calitate de șef al S.P.C.R.P.C.I.V. Maramureș expira în data de 15 februarie 2021.
În schimbul menținerii sale în funcție, inculpatul Donciu Viorel-Andrei l-ar fi sprijinit pe inculpatul Filip Adrian-Nicolae la înmatricularea unor vehicule deținute de acesta sau de alte persoane, la programarea anumitor candidați la examenul pentru obținerea permisului de conducere, precum și cu îndeplinirea oricăror alte atribuții de serviciu pe care ofițerul de poliție le are potrivit funcției, în interesul personal al consilierului județean sau în interesul altor persoane.
La data de 01 februarie 2021, la instigarea inculpatului Filip Adrian-Nicolae, inculpatul Donciu Viorel-Andrei ar fi accesat fără drept baza de date pentru Evidența Persoanelor a Ministerului Afacerilor Interne, în interesul personal al instigatorului, pentru a verifica un anumit autoturism ce figura în proprietatea unei societăți comerciale.
În data de 10 februarie 2021, inculpatul Donciu Viorel-Andrei, în calitate de șef al S.P.C.R.P.C.I.V. Maramureș, ar fi primit suma de 100 de euro de la inculpatul Belea Vasile-Ionuț pentru a înmatricula o remorcă.
În contexte diferite, în perioada 09 – 25 februarie 2021, inculpatul Donciu Viorel-Andrei, în aceeași calitate, ar fi primit diferite sume de bani cu titlu de mită pentru reprogramarea unei persoane la examenul pentru obținerea permisului de conducere auto, pentru atribuirea unui număr provizoriu de înmatriculare ori pentru înmatricularea unor vehicule.
În perioada decembrie 2020 – martie 2021, inculpatul Donciu Viorel-Andrei, în calitate de șef al S.P.C.R.P.C.I.V. Maramureș, ar fi utilizat în interes personal 32 de bonuri de combustibil în valoare totală de 4.400 lei pentru alimentarea autovehiculelor pe care le conducea ori pentru a alimenta autovehiculele altor persoane apropiate.
Bonurile de combustibil erau predate lunar de către Instituția Prefectului Județului Maramureș structurii conduse de inculpatul Donciu Viorel-Andrei pentru a fi folosite la alimentarea cu carburant a autoturismelor de serviciu.
Instituția Prefectului Județului Maramureș s-a constituit parte civilă în cauză raportat la infracțiunea de delapidare reținută în sarcina inculpatului Donciu Viorel-Andrei.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumei de 1.875 euro identificată cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la inculpatul Donciu Viorel Andrei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.