Fosta șefă a DIICOT reamintește că a depus în iunie 2018 plângere penală împotriva Codruței Kovesi, cerând despăgubiri de 2 milioane de euro de la aceasta.

Condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, în prezent fugită în Costa Rica, întregește corul sabotorilor Codruței Kovesi înainte de votul final de la Bruxelles pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European.

Concret, Bica a reamintit miercuri seară, într-o intervenție telefonică la Antena 3, câ în vara trecută a depus o plângere penală împotriva fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), căreia îi cere despăgubiri de 2 milioane euro pentru că a “arestat-o” preventiv – deși judecătorii emit mandat de arestare, iar Laura Codruța Kovesi nu a instrumentat dosarul. 

Este vorba despre un alt dosar de corupție deschis de procurorii DNA Alinei Bica, dar care a fost infirmat de judecătorii instanței supreme, care au achitat-o definitiv. 

„Această plângere nu are legătură cu procesul de selecţie în care doamna Kovesi se află în raport cu Parlamentul European. Prima plângerea a fost formulată în iunie 2018. La vremea respectiv, prin urmare doamna Kovesi nu anunţase nicio intenţie legată de o candidatură. Eu am formulat acea plângere atunci deoarece în dosarul penal cu pricina am fost arestată nelegal 80 de zile, la finalul procesului am fost declarată nevinovată. Plângerea mea s-a întemeiat pe trei aspecte. Declaraţia domnului Simu, dată în apel în faţa judecătorilor în care a explicat cum a fost scos de domnul (Gheorghe, n.r.) Popovici şi a fost obligat să mintă în ceea ce mă priveşte. Declaraţiile lui Mihăilescu, Şerban Pop, şi un raport în care Inspecţia Judiciară spune că în raport cu acel dosar m-am comportat corect”, a declarat fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, la Antena3.

 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version