Fugara Elena Udrea va fi extrădată din Bulgaria. Este decizia definitivă a judecătorilor Curții de Apel de la Sofia, după ce i-au admis până acum, începând din 10 mai, toate cererile de amânare în care condamnata penală invoca diverse tertipuri, pentru a nu fi predată autorităților judiciare române.
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, condamnată la 6 ani închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, a fost prinsă de poliția de frontieră din Bulgaria după ce părăsise România cu doar câteva ora ca ÎCCJ a decidă definitiv că trebuie să meargă la închisoare.
Vineri, ea le-a cerut celor trei judecători bulgari din complet să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară privind standardul juridic la nivelul statelor Uniunii Europene.
Iar cum soluţionarea sesizărilor la CJUE durează foarte mult, Udrea a solicitat, nici mai mult, nici mai puțin, să fie lăsată în libertate până la un verdict al CJUE.
„Doresc să solicit instanţei să pună această întrebare, având în vedere că există în acest moment în nenumărate ţări din UE situaţii similare cele ale cetăţenilor români, în care s-a luat decizia de netrimitere în România, în cazul unor încălcări şi unor abuzuri. Abuzuri mult mai slabe decât în cazul meu. Consider că la nivelul UE ar trebui să existe o decizie care să reglementeze unitar pentru toate ţările UE răspunsul instanţelor din ţara unde se judecă cererea de predare. Nu ştiu juridic să explic mai bine, rugămintea este ca această întrebare să fie trimită către CJUE, însă doar cu condiţia în care să aştept în libertate răspunsul CJUE. Este cunoscut că judecata la CJUE durează minim câteva luni până la un an-doi, iar varianta ca eu să aştept acest răspuns în stare de arest ar însemna ca eu să continui să fiu într-o stare de detenţie, în baza unei hotărâri ilegale, pronunţată de un tribunal nelegal constituit în România. Rugămintea mea este ca această întrebare să fie acceptată doar dacă se admite ca răspunsul să-l aştept pe teritoriul Bulgariei, dar cu o altă măsură decât arestul preventiv”, a spus Udrea în instanţă.
De asemenea, Udrea li s-a plâns judecătorilor bulgari despre numeroase „abuzuri” săvârşite împotriva ei în timpul procesului din România şi le-a cerut să respingă cererea autorităţilor române de a fi extrădată.