Fugit în Italia înainte de condamnarea definitivă la 6 ani de închisoare, fostul ministru de Finanțe și consilier al premierului Viorica dăncilă, Darius Vâlcov, a fost extrădat, luni, și încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Vâlcov este primul fugar extrădat din Peninsulă, dintr-o lista lungă de condamnați de lux, între care Alina Bica (4 ani de închisoare) – fost procuror-șef al DIICOT, Ionel Arsene (6 ani și 8 luni) – fost președinte al CJ Neamț, Daniel Dragomir (3 ani și 10 luni) – fost locotenent-colonel al SRI, Dragoș Săvulescu (5 ani) – afacerist beneficiar al retrocedărilor ilegale din București, Marian Zlotea (8 ani și 6 luni) – fost șef al ANSVSA, Mario Iorgulescu (15 ani și 8 luni ) – fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal.
Aceștia au fost condamnați definitiv de instanțele din țara noastră, însă autoritățile italiene refuzat să-i extrădeze.
Darius Valcov a fost predat, luni la prânz, autorităților române și adus în țară cu o cursă de linie. De la Aeroportul Otopeni, el a fost dus direct la Penitenciarul Rahova, unde a fost plasat în carantină, înainte de a fi încarcerat.