Polițiștii de la transporturi au desfășurat o acțiune, în 27 august, pentru combaterea sustragerilor din vagoanele de mărfuri, precum şi de componente de la mijloacele de material rulant.
Astfel, cu sprijinul a 25 de angajaţi feroviari, poliţiştii au verificat 55 de trenuri de marfă în staţiile de cale ferată şi 35 în triaje, informează IGPR într-un comunicat, transmis în 31 august.
Au fost efectuate controale în depouri, revizii, parcuri reci, în linie curentă, precum şi în magazii de piese de schimb, fiind constatat un caz în care au existat nereguli.
În cadrul acțiunii, au fost verificate 138 de unităţi care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase, de unde au fost recuperate 2.355 de kilograme de astfel de materiale, pentru care nu exista documentația legală. Polițiștii au întocmit 3 dosare penale, în care sunt cercetate 5 persoane.
Au fost efectuate și 62 de controale la firme de pază care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare.
Polițiștii au aplicat 195 de amenzi, în valoare totală de 116.555 de lei.
Exemple:
În urma controlului efectuat la o societate comercială, polițiștii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti au descoperit aproximativ 15.000 kg. de deșeuri de saboți de frânare și 75.000 de kilograme de roți și bandaje de roți provenite de la vagoane, pentru care se efectuează verificări cu privire la actele de proveniență.
* * *
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au efectuat un control la o societate ce are ca obiect de activitate achiziționarea de materiale reciclabile.
Un bărbat ar fi valorificat, în anul 2017, la centrul de colectare 42.500 de kilograme de fier vechi, despre care ar fi specificat că provin din gospodăria proprie şi ar fi încasat 40.933 de lei.
Acesta nu ar fi declarat nici veniturile realizate, în vederea sustragerii de la plata impozitelor către bugetul general consolidat al statului. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.