Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni, de la tribuna Senatului, că în aproape 30 de ani de carieră politică nu a făcut „niciodată vreo faptă legală”.

„În cei aproape 30 de ani de când sunt în politică, am fost pe rând deputat, ministru, prim ministru, președinte al Senatului și nu am făcut niciodată vreo faptă legală”, a spus Tăriceanu, la finalul discursului în care își pleda nevinovăția, înaintea votului pe cererea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale în dosarul Microsoft, pentru luare de mită (800.000 de dolari).

„Ceea ce vrea DNA astăzi să facă nu este să mă trimită în fața unei instanțe, pentru că ei știu că nu au dovezi în acest sens, ci să pună o pată pe întreaga mea carieră politică”, a mai spus șeful Senatului.
 
La final, Senatul a respins cererea DNA.
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version