Guvernul a aprobat prin două hotărâri, în ședința de joi, suplimentarea 10 posturi a schemei de personal pentru Institutul Naţional al Magistraturii(INM) și cu 25 de posturi a Școlii Naționale de Grefieri.

Astfel, INM, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va avea în total 105 posturi. Iată și care sunt cele 10 posturi suplimentare:

• 2 posturi de formator cu normă întreagă, din care 1 având competențe în crearea de conținut digital de formare;

• 3 posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor;

• 3 posturi de funcționar public;

• 1 post de personal contractual – specialist IT;

• 1 post de personal contractual.

„Ocuparea acestor posturi va fi planificată începând cu anul 2025. Măsura este necesară pentru evitarea unui blocaj institutional, având în vedere că volumul de activitate al Institutului a crescut foarte mult în ultimii ani, ceea ce a condus la amplificarea efortului instituțional, la dublarea numărului de ore aferente personalului dedicat formării magistraților recrutați prin concursul de admitere în magistratură și la o încărcare suplimentară a formatorilor cu normă întreagă și a personalului care deservește procesul de formare inițială. Biroul de concursuri și examene reprezintă un alt sector de activitate suprasolicitat al INM (…). Totodată, în contextul digitalizării, Institutul are nevoie să recruteze specialiști capabili să identifice și să utilizeze resursele disponibile, să creeze materiale și conținut în format digital, să utilizeze tehnici moderne de formare, să conceapă, să planifice și să conducă procesul de transformare digitală a instituției”, precizează Executivul.

În ceea ce privește Școala Națională de Grefieri, aceasta va avea un număr maxim de 75 de posturi, prin suplimentarea cu 25 posturi, după cum urmează:

• 6 posturi de formator la Departamentul de formare profesională inițială;

• 4 posturi de formator la Departamentul de formare profesională continuă;

• 1 post de formator la Departamentul de formare a formatorilor;

• 10 posturi la noul Departament concursuri;

• 4 posturi de funcționari publici la Departamentul economic-financiar și administrativ.

Ocuparea acestor posturi va fi planificată, ca și la INM, începând cu anul 2025.

„Pentru îndeplinirea noilor atribuții în materia organizării concursurilor este necesară suplimentarea personalului care va fi implicat în realizarea activităților specifice, atât cu formatori, funcționari publici și personal contractual, cât și cu psihologi, noua lege prevăzând obligativitatea testării psihologice la concursurile de recrutare și evaluarea/reevaluarea psihologică periodică. Structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de personal ale Şcolii Naţionale de Grefieri, precum şi organizarea şi funcţionarea acestei instituţii se aprobă prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii”, a transmis Guvernul.

Școala Națională de Grefieri, cu personalitate juridică, se află în coordonarea CSM, care realizează formarea iniţială şi continuă a grefierilor judiciari, a grefierilor de şedinţă, a grefierilor principali şi a grefierilor, precum şi formarea formatorilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version