Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis, luni, sesizarea Avocatului Poporului, Renate Weber, potrivit căreia amenda contravenţională trebuie să fie executată prin intermediul executorilor fiscali şi nu prin cel al executorilor judecătoreşti.
Inițial, Instanţa supremă statuase în urmă cu 7 ani, prin Decizia nr. 66/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că executarea silită a titlurilor executorii – hotărâri judecătoreşti privind creanţe bugetare, datorate în temeiul unor raporturi juridice contractuale care se constituie venit la bugetul consolidat al statului, se realizează prin executori fiscali, în calitate de organe de executare silită ale statului.
Însă, potrivit Avocatul Poporului, jurisprudenţa la nivel naţional a relevat că instanţele de judecată nu au punct de vedere unitar în ceea ce priveşte executarea sumei încasate cu titlu de amendă contravenţională.
„Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 3 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 18/2012, cu modificările şi completările ulterioare, procentul de 30% din suma încasată cu titlu de amendă contravenţională reprezintă o creanţă bugetară care se execută prin intermediul executorilor fiscali, potrivit dispoziţiilor art. 220 şi următoarele din Codul de procedură fiscală. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2024”, potrivit Instanţei supreme.