Instanța supremă (ÎCCJ) a dispus, luni, rejudecarea de la zero a dosarului în care Dan Șova, fost ministru al Marilor Proiecte în Guvernul Ponta, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare în 20 iunie 2018, dar a ispășit din pedeapsă numai 6 luni, deoarece judecătorii CCR au decis anularea sentințelor pronunțate de completurile de 5 judecători.

Între timp, CCR a hotărât și faptul că ÎCCJ a constituit ilegal completurile de 3 judecători care au dat sentințe în dosarele de corupție, deoarece nu sunt… specializate în acest domeniu. Astfel, dosarul CET Govora va fi rejudecat de la zero.

Iar cum Șova nu mai este senator, ÎCCJ a dispus retrimiterea dosarului pentru rejudecare la Curtea de Apel, instanța de fond.

Până la sentința definitivă, infracțiunile vor fi prescrise, deoarece au fost comise în perioada octombrie 2011 – iulie 2014,

Potrivit DNA, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version