Ilan Laufer (PSD), fost ministru pentru Mediul de Afaceri în Guvernul Tudose, a adormit de mai multe ori cu capul pe masă la audierile de joi de la Poliție, unde a stat timp de aproximativ 6 ore, fiind adus după percheziționarea proprietăților sale din București și Ilfov, în dosarul fraudării companiei Unirea Shopping Center.

La ora 17.30, când a ieșit din sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Laufer a declarat că se consideră nevinovat.

”Din punctul meu de vedere sunt nevinovat, complet nevinovat. Mi se par total ridicole aceste acuzații. O să discut cu avocatul meu”, a spus el.

Potrivit unor surse din Poliție, Ilan Laufer – pe care liderul PSD, Liviu Dragnea, ținea morțiș în noiembrie 2018 să îl instaleze vicepremier și ministru al Dezvoltării -, ar fi suspect pentru complicitate la gestiune frauduloasă și evaziune fiscală. În acest dosar, Carmen Adamescu, fosta soție a magnatului Dan Adamescu, este inculpată pentru fraudarea companiei Unirea Shopping Center. Andreea Bănică, funcționar la Unirea Shopping Center, ar fi suspectă, la fel ca Laufer.

 

Dosarul în care este cercetat Laufer a pornit de la o plangere a lui Alexander Adamescu, fiul magnatului – care a decedat în închisoare, suferind de o boală incurabilă – împotriva lui Carmen Adamescu, mama sa vitregă.

Astfel, polițiștii au extins cercetările în dosarul fraudării Unirea Shopping Center și au ajuns și la Ilan Laufer.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version