Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, achitarea definitivă a inculpaţilor implicaţi în “Afacerea Steriletul”.

Remus Baciu (sursa foto luju.ro)
Remus Baciu (sursa foto luju.ro)

Este vorba despre Remus Baciu, fost consilier în Ministerul Sănătăţii, Elena Daiana Druţă, medic primar la Spitalul Cantacuzino, Ileana Adriana Deac, avocat în Baroul Bucureşti, şi Cristinel Spiridon Vodislav, reprezentant SC Vodimedicor SRL Tg. Jiu.

Se menţine, astfel, decizia dată de Curtea de Apel Bucureşti în aprilie anul trecut. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins apelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, considerându-l nefondat, dar şi apelul Ministerului Sănătăţii, acţiune considerată tardivă.

Vă reamintim că în acest dosar Remus Baciu şi Elena Daiana Druţă erau acuzaţi că, “în calitate de preşedinte şi, respectiv, membru al Comisiei de licitaţie naţională organizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei în 2002 pentru achiziţionarea de produse contraceptive, au înlesnit, cu încălcarea normelor legale, atribuirea către societatea Vodimedicor a unui contract de achiziţie publică în valoare totală de 747.723,96 de lei (223.000 de dolari), având ca obiect achiziţia a 16.200 de sterilete tip Cooper T 380 A. Prin acest contract, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat sterilete la preţul unitar de 46,15 lei, în condiţiile în care preţul de import unitar al steriletului era de 1,54 lei, iar preţul mediu unitar al produselor similare valorificate la acea dată prin reţeaua farmaceutică era de 9,06 lei. Astfel, bugetul ministerului a fost prejudiciat cu suma de 597.116,80 de lei (178.000 de dolari)”.

Mai mult, procurorii DNA îl acuzau pe Remus Baciu că ar fi luat o şpagă de 67.000 de lei de la Vodislav, pentru înlesnirea atribuirii contractului, însă Baciu a fost achitat atât la termenul din noiembrie 2009, cât şi la termenul din ianuarie 2014.

Baciu a fost condamnat în 2013 la 3 ani de închisoare cu executare, pentru un dosar privind Mafia retrocedărilor ilegale, şi mai este implicat în două astfel de dosare, alături de Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, şi de Horia Georgescu, fostul şef al ANI.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version