Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) i-a respins Elenei Udrea, joi, cererea de revizuire a condamnării de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, pentru infracțiunile de luare de mită şi abuz în serviciu pe vremea când era ministra Turismului.
Chiar înainte de pronunțarea sentinței de condamnare, în 7 aprilie 2022, Elena Udrea a părăsit ţara și a fost dată în urmărire, fiind prinsă în Vama Kulata din Bulgaria, la graniţa cu Grecia.
A fost adusă în ţară pe 16 iunie 2022 și încarcerată în Penitenciarul Târgșor.
Elena Udrea a formulat o contestaţie la executare, dar a fost respinsă de ÎCCJ pe 1 noiembrie 2022, iar apoi definitiv, în martie 2023.