Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea inițiată de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu „Mitralieră”, prin care eternii evazioniști sunt salvați de pușcărie și primesc doar o amendă, dacă achită integral prejudiciul – evident, numai dacă sunt prinși!
Iar dacă cei care fac evaziune fiscală achită 20% în plus față de prejudiciul creat, fapta nu se mai pedepsește deloc.
Inițiativa legislativă a fost adoptată de majoritatea parlamentară creată în jurul PSD, chiar în ultima ședință de plen din mandatul trecut – decembrie 2020.
Actul normativ modifică şi completează Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, astfel încât pedeapsa este amendă, şi nu închisoare, în cazul celor care fac evaziune fiscală până la 100.000 de euro și achită integral prejudiciul.
Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.
Iar dacă, indiferent de suma evazionată, „în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare”.
Aceste dispoziţii se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.
Legea a primit girul CCR, după ce a fost atacată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), de Guvernul României şi de Avocatul Poporului.
Astfel, pe 17 februarie a.c., Curtea a decis că legea este constituţională.
CCR a declarat constituțională legea lui „Mitralieră” care îi scapă de închisoare pe evazioniști
- „art. 10, alin. (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.
- În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare;
- Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin.(1) și (1 prim).”
Potrivit legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă asocierea în vederea săvârşirii acestor fapte.
De asemenea, „constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive; d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor; e) executarea de evidenţe contabile duble, folosind înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”.