Președintele Klaus Iohannis face pe niznaiul, după ce a promulgat legea PSD care îi scapă de închisoare pe evazioniști, dacă achită prejudiciul.
Șeful statului susține că nu a retrimis legea la Parlament pentru revizuire deoarece „în momentul respectiv, ciclul se încheiase”.
Iohannis a promulgat legea lui „Mitralieră”-PSD de salvare a evazioniștilor
Însă Iohannis avea dreptul, înainte de a încheia ciclul pe care o lege îl parcurge înainte de a fi promulgată și a intra în vigoare, să ceară Parlamentului reexaminarea acesteia, iar majoritatea actuală PNL-USR PLUS UDMR avea posibilitatea să respingă actul normativ.
Președintele nu a procedat la fel cu majorarea cu 40% a pensiilor, deși, inițial, chiar el a promulgat actul normativ, în 2019 înainte de alegerile prezidențiale.
Când a venit Guvernul Orban la putere, a modificat legea, astfel încât majorarea pensiilor să nu fie aplicată de la 1 septembrie 2020, ci eșalonat, pe 2 ani. PSD a adoptat însă o nouă lege prin care pensiile trebuiau mărite cu 40%, iar CCR a declarat-o constituțională, după ce Orban a atacat-o.
Iohannis a retrimis însă Parlamentului noua lege, la reexaminare, astfel că pensiile nu au mai fost mărite.
Iohannis a trimis la reexaminare Legea de majorare cu 40% a pensiilor. CCR a decis că este constituțională
Acum, după ce a salvat de pușcărie evazioniștii, președintele spune, cu tupeu, că „acest parlament, dacă consideră că legea nu satisface cerințele coaliției, poate să inițieze o îmbunătățire a legii”, deși știe că PNL nu ar promova în veci o astfel de „îmbunătățire”.
USR PLUS anunțase, după decizia CCR, că va „repara” legea, dar între timp Iohannis a promulgat-o, iar ei au uitat – sau cel puțin deocamdată nu au depus vreun proiect legislativ de modificare a ei.