Președintele /Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la bilanțul activității din anul 2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) că, ”în ultimii ani, justiția a fost supusă unor încercări de subordonare față de politic”, dar ”românii au fost alături de magistrați, exprimându-se în mod clar pentru valorile europene, statul de drept și pentru o țară în care legea este aceeași pentru toți”.
”Sunt câștiguri majore pentru România, pe care avem obligația să le protejăm și să le consolidăm. Independența justiției, crearea unui cadru legislativ corect și predictibil sunt deziderate pe care să le urmărim în continuare neabătut, indiferent de dificultăți”, a precizat șeful statului.
Președintele a mai spus că ”semnalarea adevăratelor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar este nu numai în beneficiul activității instanțelor, ci, în final, al justițiabilului”.
”Încurajez, de aceea, o implicare consecventă, coerentă și unitară, cu respectarea competențelor conferite de Constituție, a tuturor actorilor din sistemul judiciar și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca autoritate aflată în vârful ierarhiei instanțelor judecătorești”, a adăugat el.
Iată și restul declarației:
”Pe baza acestui bilanț, în acest an aveți posibilitatea unei evaluări oneste a rezultatelor atinse și creării unui cadru de dialog cât mai constructiv pentru o viitoare strategie de dezvoltare a sistemului judiciar în ansamblu.
Volumul mare de activitate al instanței, complexitatea dosarelor, instabilitatea legislativă sau presiunile politice sunt câteva dintre provocările constante cu care v-ați confruntat pe parcursul ultimilor ani. Eforturile întreprinse deja de Înalta Curte de Casație și Justiție de a face propria jurisprudență mai accesibilă reprezintă cu siguranță un pas foarte important pentru prevenirea situațiilor litigioase.
Din păcate, agenda publică a fost ocupată cu subiecte care rareori au atins problemele de fond din sistemul judiciar, care ar fi necesitat discuții așezate și soluții eficiente.
O societate mai bună se construiește plecând de la un fundament solid, iar acest fundament este încrederea cetățenilor în valorile statului de drept, în faptul că legea – ca rezultat al exprimării voinței suverane a cetățenilor prin intermediul autorităților alese – este egală pentru toți.
Încrederea în stat, în justiție, în instituțiile publice este, de fapt, liantul întregii societăți. Percepția asupra funcționării sistemului de justiție se formează din fiecare interacțiune a cetățenilor cu acesta, motiv pentru care un dialog constant și onest între sistemul judiciar, cetățeni, dar și ceilalți actori publici este mai mult decât necesar.
Doamnelor și domnilor,
Prin prisma competențelor care ne sunt conferite de Legea fundamentală, suntem chemați să contribuim la dezvoltarea democratică a României.
În ciuda tuturor provocărilor, sunt incontestabili pașii uriași pe care România i-a făcut în direcția unei justiții independente, funcționale și moderne, o justiție aliniată valorilor europene în care credem cu toții. Iar Înalta Curte de Casație și Justiție și judecătorii, în general, au jucat un rol determinant.
Cu siguranță nu trebuie să ne oprim aici, căci tot acest proces este unul continuu, rezultatul unui efort comun care are nevoie de asumare, implicare, consecvență și curaj, precum și de lideri morali care să inspire.
În încheiere, vă asigur că în realizarea misiunii dumneavoastră veți avea mereu în mine un susținător ferm al unei justiții independente și performante.
Vă felicit pentru întreaga dumneavoastră activitate și vă doresc mult succes și în acest an! Mulțumesc”.