Preşedintele Klaus Iohannis și-a amintit, joi, cu două zile înainte de comemorarea victimelor de la mineriada din 13 iunie 1990, că Dosarul Mineriadei trenează de 30 de ani, catalogând drept o “ruşine şi o jignire profundă” faptul că magistrații au făcut tot ce le-a stat în putunță să nu-i tragă la răspundere pe Iliescu și complicii săi.

„Constat iarăşi cu indignare că dosarul Mineriadei trenează de 30 de ani. Vinovaţii pentru pierderile de vieţi omeneşti şi pentru cele peste 1.000 de victime sunt încă necunoscuţi. Consider că este o ruşine şi o jignire profundă faţă de toţi cei care au luptat cu mâinile goale pentru câştigarea libertăţii, faţă de urmaşii acestora şi faţă de întreaga societate. Justiţia are obligaţia de a face lumină după atât de mulţi ani. Dreptatea nu este un moft, ci este în acest caz o urgenţă majoră. Fac un apel la toţi cei responsabili de soarta acestui dosar: Faceţi dreptate! Românii au nevoie de acest act de justiţie pentru odihna veşnică a celor ucişi, pentru urmaşi, precum şi pentru reconcilierea cu trecutul şi garantarea unei societăţi sănătoase pentru generaţiile viitoare”, a declarat Iohannis, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii din cadrul Universităţii din Bucureşti.

El a arătat că „avem obligaţia să respingem ferm şi să sancţionăm orice tentativă de ducere în derizoriu a istoriei şi a memoriei tuturor celor care şi-au dat viaţa pentru libertate şi democraţie”.

„Sunt unii care continuă să spună că a face dreptate nu mai ajută pe nimeni astăzi. Ei uită însă un lucru fundamental: România democratică şi europeană s-a clădit în toţi aceşti 30 de ani pentru că au existat oameni care au luptat, care au crezut în forţa celor mulţi şi de bună credinţă, de a produce schimbare. Suntem datori să le fim veşnic recunoscători şi să continuăm să apărăm statul de drept şi valorile democratice”, a promis Iohannis. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version