Judecătoarea Alexandra Rus, membră a Completului de 5 de la ÎCCJ care l-a condamnat definitiv, luni, pe Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, a făcut opinie separată, în sensul rejudecării pe fond a dosarului, de către un complet de 3 specializat pe corupție.

Este exact solicitarea lui Dragnea către Curtea Constituțională, făcută prin intermediul lui florin Iordache, căruia i-a delegat, în acest scop, atribuțiile de președinte al Camerei Deputaților, deși acest lucru este interzis de Regulamentul acestui for.

CCR a amânat de 4 ori pronunțarea unei decizii pe această speță.

Președintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a arătat însă, în punctul de vedere prezentat în fața Curții, că toți judecătorii Instanței supreme – care, de altfel, sunt puțini – sunt specializați pe corupție.

Evident că a fost un tertip prin care liderul PSD a încercat să scape de pușcărie. La fel a procedat cu Completul de 5 stabilit inițial de Colegiul de Consucere al ÎCCJ, complet pe care a reușit, cu ajutorul CCR, să îl schimbe.

Iată însă că una dintre judecătoare – singura din cei 5 magistrați din complet – a făcut opinie separată la condamnarea lui Dragnea.     

Potrivit G4Media, Alexandra Iuliana Rus este considerată în sistemul de justiție ca fiind în sfera de influență a judecătoarei Lia Savonea, șefa CSM și fostă președintă a Curții de apel București (CAB).

Unul dintre nașii de cununie ai judecătoarei Rus este Alina Ghica, vicepreședinte al CAB, apropiată de Savonea, și magistratul care a suspendat completurile de 5 judecători (C5) de la Înalta Curte, ceea ce a condus la luni bune de tergiversări în procesul liderului PSD.

Soțul judecătoarei Rus este, de asemenea, magistrat la Secția penală a ICCJ. El a fost anchetat de Inspecția judiciară, dar până la urmă a fost ”achitat” de Secția de judecători a CSM.

Iată opinia separată, din minuta sentinței:

“În sensul admiterii apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii Alesu Floarea, Balaban Constantin Claudiu, Botorogeanu Adriana, Dragnea Nicolae Liviu, Gheorghe Nicuşor, Marica Valentina-Mirela, Marineci Ionel, Miloş (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica, Şefu Olguţa împotriva sentinței penale nr. 377 din data de 21 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul nr.2628/1/2016, extinderii efectelor apelurilor inculpaţilor şi cu privire la inculpaţii Prodana (fostă Dragnea) Bombonica şi Stoica Anisa Niculina şi desfiinţării sentinţei penale apelate, integral, şi trimiterii cauzei la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru rejudecare de către un complet specializat, conform dispoziţiilor art.29 din Legea nr.78/2000”.

Celelalte 4 judecătoare din Completul de 5 care a pronunțat condamnarea definitivă a lui Dragnea la pușcărie sunt:  Luciana Mera – care se pensionează la 1 iunie -, Tatiana Rog, Simona Encean și Rodica Aida Popa.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version