Judecătoarea Cristina Tarcea, care a deținut, în perioada septembrie 2016 – septembrie 2019, funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), a solicitat să se pensioneze.

sursă foto digi 24

Cererea sa de eliberare din funcţie, prin pensionare, figurează pe ordinea de zi a ședinței de joi a Secției pentru judecători a Consiliului superior al Magistraturii (CSM).

Tarcea avea posibilitatea să candideze pentru un nou mandat de 3 ani la șefia ÎCCJ, dar a refuzat: “Răspunsul diplomatic ar suna la maniera “am obosit”. Răspunsul sincer este că, în calitate de preşedinte al Înaltei Curţi, din păcate, trebuie să relaţionez cu persoane din afara sistemului de justiţie şi din afara Înaltei Curţi. Ce am văzut, ce am trăit şi ce am simţit, m-a făcut să îmi fie extrem de dor să trăiesc printre oameni obişnuiţi, cu foarte mult bun simţ, cu foarte multă onestitate şi cu mai puţină imaginaţie.Asaltul la care a fost supusă Curtea Supremă m-a făcut de mult timp să meditez la ideea dacă merită sau nu să îmi duc mai departe mandatul. Şi am spus: Da, trebuie să îmi termin mandatul, pentru a demonstra că plec când vreau eu şi nu când vor alţii”.

Președinte al ÎCCJ este, din septembrie 2019, Corina Corbu – sungura care a candidat pentru această funcție. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version