Judecătoria Slatina a amânat, luni, pentru joi, 18 iulie, decizia asupra interzicerii plecării din țară a fetiței adoptate, la noua sa familie de români, stabilită în SUA.
UPDATE: Soțul fostei asistente maternale l-a amenințat în direct, la Antena 3, pe președintele Klaus Iohannis: “Dacă fetița va pleca, toată țara va avea de suferit, inclusiv d-nul președinte!”.
Amânarea a fost decisă de judecători pe motiv că avocata familiei adoptatoare a depus o solicitare prin care statul român să-i plăptească 30.000 de dolari pentru faptul că i se interzice plecarea din țară a fetiței, deși sentința de adopție este definitivă încă de acum două luni.
Solicitarea emiterii unei ordonanţe preşedinţiale pentru ca fetița de 8 ani să nu plece din țară a fost depusă în instanță de procurorul general interimar Bogdan Licu, și ar fi trebuit să fie judecată în regim de urgență.
Numai că acțiunea a fost pasată de către 4 instanțe: Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Olt, care și-au declinat competența.
Luni, Licu s-a dus la Secția specială să întrebe motivul pentru care i se reține pașaportul Sorinei:
Licu cere Secției speciale explicații privind reținerea pașaportului Sorinei
De altfel, Licu a făcut și alte 3 acțiuni în instanță: pentru suspendarea și revizuirea adopției Sorinei, pentru strămutarea deciziei de la Curtea de Apel Craiova. Însă toate au fost respinse de judecători.