Membrii completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost desemnați, luni, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, pentru anul 2020, de către preşedintele instituției, Corina Alina Corbu, în prezenţa jurnaliştilor.

Sunt patru completuri de 5 judecători, două în materie penală şi două în materie civilă, care vor avea pe rol dosarele intrate în anul 2020 şi pe cele din 2019 pentru care nu a fost începută cercetarea judecătorească.

Dosarele anterioare în care a fost începută cercetarea judecătorească vor rămâne la completurile desemnate în anul 2019.

Iată componențe, în urma tragerii la sorţi:

Completul 1 penal este format din: Cristian Marcu, Maricela Cobzariu, Ana Hermina Iancu, Constantin Epure, Iulian Dragomir.

Completul 2 penal va fi compus din: Francisca Maria Vasile, Rodica Cosma, Ioana Alina Ilie, Horia Valentin Şelaru, Andrei Claudiu Rus.

În unul dintre completurile în materie civilă se află şi preşedintele Instanţei supreme, Alina Corina Corbu.

Completul 1 civil este format din: Veronica Năstasie, Corina Alina Corbu, Marian Budă, Minodora Condoiu, Mihaela Paraschiv.

Completul 2 civil: Luiza Maria Păun, Florentina Dinu, Veronica Dănăilă, Nina Ecaterina Grigoraş, Mirela Vişan. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version