Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a transmis luni, de la Bruxelles – unde va susține pe 26 februarie interviul pentru funcția de procuror-șef al Parchetului european -, o nouă cerere de recuzare a anchetatoarei ei, Adina Florea, de la Secția specială de investigare a infracțiunilor din justiție.
Kovesi invocă noi vicii de procedură, după ce prima solicitare a sa de recuzare a procurorului de caz a fost infirmată de Gheorghe Stan, șeful secției speciale și fost adjunct al lui Lucian Netejoru, care conduce Inspecția Judiciară.
Kovesi NU a primit INTERDICȚIA de a părăsi țara: Mă voi prezenta în Parlamentul European
Pe de altă parte, procurorul general Augustin Lazăr a respins cererea lui Kovesi de recuzare a lui Gheorghe Stan, care a cercetat-o disciplinar anul trecut.