Procurorul general Augustin Lazăr se declară optimist că judecătorii vor considera legale probele din dosarele în curs, după decizia Curții Constituționale pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.
Argumentul său este că dosarele au fost instrumentate întotdeauna, atât în faza de urmărire penală, cât și in cea de cercetare judecătorească, exclusiv în baza Codului de procedură penală, legalitatea probelor fiind verificată, de fiecare dată, de judecători în procedura de camera preliminară.
“Judecătorul verifică în cameră preliminară să vadă validitatea actelor de urmărire penală. Cu sau fără protocoale, atunci când judecătorul constată că un act de urmărire a fost în afara cadrului legal, îl declară nul și nu are nimeni interesul să lucreze degeaba. Până acum, eu nu am vazut astfel de acte, pentru că nimeni nu-și doreste să faca dosare care să îl compromită în final ca profesionist. Eu sunt optimist că, făcându-se verificarea actelor de urmărire penale în dosarele în curs, vor fi considerate ca fiind legale, pentru că că punem un accent foarte mare pe calitatea actului de urmărire penală”, a declarat joi dimineață procurorul general.
Potrivit deciziei de miercuri a CCR, instanțele judecătorești vor stabili, pentru dosarele în curs de judecată și a căror instrumentare s-a făcut și pe baza protocoalelor semnate cu SRI, „în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală”.
“Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești precum și ministerul Public, Parchetul de lângă Înalta Curte și unitățile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală și vor dispune măsurile legale și corespunzătoare”, potrivit unui comunicat al Curții Constituționale.
Până la motivarea deciziei, dosarele rămân în stand-by.