Cele două legi prin care li se interzice persoanelor condamnate definitiv la închisoare cu executare să candideze pentru funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local au fost promulgate, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis.

Noile acte normative, adoptate recent de Parlament, modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

Fără penali pe buletinul de vot! Condamnații la închisoare nu mai pot candida la primărie, CJ, Parlament

„Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi alese (…) persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la articolul 37 din Constituţia României pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia post condamnatorie sau dezincriminarea”, prevăd aceste noi legi.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version