Monica Melencu a acceptat, după o săptămână de refuz, să dea probe biologice pentru FBI, astfel încât anchetatorii să afle dacă fragmentele de oase găsite de anchetatori la liziera pădurii de lângă Caracal, la indicația criminalului Gheorghe Dincă, aparțin Luizei, tânăra de 18 ani dispărută în aprilie.

Probele biologice constă în recoltarea de salivă de la mama Luizei.

Femeia a refuzat, săptămâna trecută, să dea această probă ADN, iar procurorii DIICOT au amendat-o cu 5.000 de lei și au obținut de la judecători mandat de aducere.

Numai că Monica Melencu nu a vrut să meargă cu jandarmii care au venit acasă la ea să o ridice: a țipat, a leșinat, iar în final a ajuns la spital, cu o ambulanță chemată de anchetatori.

UPDATE! Familia Luizei Melencu face circ: Mama a leșinat, bunicul s-a stropit cu benzină

Luni, Monica Melencu a venit la ora 10.25 la INML, după ce a stat internată o noapte în spital și i s-au administrat vitamine. 

Gheorghe Dincă susține că a ucis-o pe Luiza Melencu și a ars-o în butoiul mealic găsit de criminaliști în locuința lui.

Într-un mod similar, criminalul a procedat cu fata de 15 ani, Alexandra Măceșanu. Probele ADN extrase din oasele găsite în butoi și expertizate de specialiștii Institutului Național de Medicină Legală “Mina Minovici” (INML) din București au relevat că îi aparțin Alexandrei.

Însă oasele din sacul aruncat la liziera pădurii au fost prea calcinate, astfel încât INML nu a putut extrage ADN-ul.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version