Extrădarea fostului primar PSD Radu Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare, a fost admisă de autoritățile din Madagascar, iar fugarul a anunțat că nu se va opune – de parcă ar avea încotro.
Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a anunțat că instituția pe care o conduce a fost informată oficial, marți la ora 17:19, de către biroul naţional Interpol, de autorităţile din Madagascar.
“Din acest moment, sunt puse în aplicare în regim de urgenţă dispoziţiile privind preluarea din Republica Madagascar a lui Radu Mazăre sub escortă de către autorităţile competente din România”, a precizat ea.
Radu Mazăre, care a fost prins de Interpol și arestat în urmă cu o lună, a transmis televiziunii prietene Antena 3, apărătoarea infractorilor, că este împarte celula cu peste 40 de deținuți și că nu se va opune procedurii de extrădare.
„Dacă instanţa aceasta din Madagascar va decide că trebuie să fiu extrădat nu mă voi mai opune pentru că am obosit să lupt, am luptat destul cu statul român abuziv, nu voi mai lupta şi aici, şi în Madagascar. Dacă voi ajunge în România prin extrădare, după ce se va termina pedeapsa mă voi întoarce aici în Madagascar, până la sfârşitul zilelor”, a fost reacţia fugarului Mazăre.
El a fugit din țară în decembrie 2017, deși se a fla sub control judiciar, anticipând că va primi o condamnare cu închisoare destul de mare, pentru retrocedarea ilegală a plajelor din Mamaia și constanța, cu un prejudiciu de 114 milioane euro.
Mazăre a cerut azil politic, însă cererea lui va fi discutată abia în anul 2020 de autoritățile din Madagascar. Dar cum va fi extrădat pentru a-și ispăși pedeapsa de 9 ani – la care va fi adăugată o altă condamnare, în al doilea dosar în care a “încasat” deja 9 ani și 10 luni -, solicitarea lui către autoritățile din Madagascar rămâne nulă.