Aflat în pușcărie pentru a-și ispăși condamnarea de 9 ani pentru retrocedarea ilegală a plajelor, fostul primar PSD al municipiului Constanța, Radu Mazăre, vrea să muncească.

ziuadeconstantaro

Mama lui a declarat vineri, după ce l-a vizitat la Penitenciarul Rahova, că Mazăre ar vrea să muncească la un atelier de tâmplărie sau la unul de reparații auto.

Femeia crede că fiul său va ieși din închisoare pentru a lucra la un astfel de atelier, însă judecătorii au decis ca acesta să execute pedeapsa în regim închis până în anul 2023.

“S-ar putea ca de săptămâna care vine, nu ştie exact, dar s-ar putea să îl ducă la muncă şi el îşi doreşte. Ei au mai multe secţii, ceva reparaţii auto… nici nu vrea (munci uşoare – n.r.) sau la tâmplărie”, a mama lui Mazăre.

„Ca să iasă afară, este un perimetru care e destul de mic, pur şi simplu se învârte în cerc acolo, că altfel ca să facă mişcare nu are cum, e betonat, că el ar mai face exerciţii, dar e betonat, nu are cum să facă, se învârte în cerc acolo două ore”, le-a mai relatat ea jurnaliștilor.

„E destul de greu să vă spun, dar el e un luptător şi vreau să vă spun ce v-am mai spus şi altă dată: suntem actori foarte buni. El vrea să nu mă facă să sufăr şi eu la fel. Atuncea, ne zâmbim, eu îl încurajez spunând că o să treacă, că poate s-or schimba lucrurile în timp, nu ştim ce se întâmplă, el îmi urează sănătate, că am nevoie”, a adăugat mama lui Radu Mazăre, la ieșirea de la Penitenciarul Rahova.

Totodată, ea a spus că iubita lui Radu Mazăre, Roxana, va veni din Madagascar spre sfârşitul lunii, pentru căsătoria programată de cei doi să aibă loc pe 5 iulie, de ziua lui. Aceasta se va desfășura în penitenciar

Întrebată despre pregătirile pentru nunta celor doi, mama lui Mazăre a spus: „Cu rochia, cu inelele, e sarcina lui Mihai, fratele lui (…) N-ai ce să pregăteşti. Meniu nimic, zero, chiar l-am întrebat şi eu că soţul meu, în 1975, când Radu avea vreo şapte ani, a pus nişte vin în sticle şi pe etichetă a scris: se va deschide la nunta lui Radu şi acuma l-am întrebat: poţi să ceri aprobarea să deschidem o sticlă de aia? Nu se poate”.

Ea nu a precizat cine vor fi naşii, spunând însă că Radu Mazăre doreşte pe cineva. Ea a adăugat că în 5 iulie este ziua de naştere a lui Radu Mazăre şi a făcut cerere pentru a o serba, cu cinci persoane – fraţii lui, mama, fiul lui şi iubita sa Roxana, deşi de regulă este permis cu două persoane.

Întrebată de ce fiul ei se căsătorește abia după ce a intrat la pușcărie – deși el își cunoaște iublita de 15 ani -, mama lui Radu Mazăre a spus că ea a lucrat „destul de mult”, de-a lungul anilor, pentru a-l convinge să se însoare.

„Cred că acuma o şi iubeşte, pentru că sunt împreună de ani de zile, e o fată foarte bună şi n-am cuvinte să-i mulţumesc că e alături de el în situaţia asta grea în care este, este de apreciat, pentru că vă puteţi gândi că nu multe fete ar face, la perspectiva pe care o are Radu, de a sta nu ştiu câţi ani în puşcărie. Dar ce ştiu este şi că o iubeşte, dar şi din respect pentru ea. A vrut să-i facă un gest care să-i compenseze într-un fel această dăruire a Roxanei”, a afirmat mama lui Mazăre.

Ea a mai spus că, ulterior, Radu Mazăre şi viitoarea sa soţie vor fi naşi pentru un bărbat – “jurist, sau cam așa ceva” – pe care Mazăre îl are coleg de celulă.

Despre mâncarea pe care poate să i-o aducă în penitenciar, mama lui Mazăre a spus că nu are voie să-i aducă mâncare pregătită acasă.

„Am cumpărat direct de la producători nişte produse de-astea… ghiudem, care ţin. Că nu poţi să-i aduci, deci i-aş fi făcut prăjiturele, mâncăruri care-i plac”, a povestit ea.

Mazăre a cerut până acum să i se aducă cireșe, de care îi era poftă.

Întrebată ce face Radu Mazăre în penitenciar, mama sa a spus: „Citeşte, la televizor se uită mai puţin, seriale nu urmăreşte, de obicei se uita pe la National Geographic , pe la History, dar cei cu care e acuma sunt nişte turci, ei se uită la seriale turceşti… citeşte”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version