Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost condamnat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 8 ani închisoare, pentru prejudicierea patrimoniilor CCIR şi Romexpo cu peste 54,3 milioane lei, respectiv 6,1 milioane de lei.


Instanța de fond – Curtea de Apel Bucureşti – îi aplicase o pedeapsă mai mare, de 9 ani şi 10 luni închisoare, în august 2018.

Judecătorii au constatat că infracţiunile din acest dosar sunt concurente cu cea de trafic de influenţă, pentru care Vlasov a fost condamnat definitiv la 5 ani, de CAB, în 2015,  el fiind eliberat condiţionat în septembrie 2017. 

În acelaşi dosar, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal împotriva fiicei lui Mihail Vlasov, Ingrid Vlasov (la instanţa de fond primise un an cu suspendare), iar soţul acesteia, Marian Nedelcu, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare.

De asemenea, au fost condamnaţi: Rodica Luiza Grigorescu (secretar general CCIR) – 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare, Mariana Rodica Suciu (director general la SC Romexpo SA) – 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare, Nicolai Zdrobici – 2 ani şi 3 luni închisoare cu suspendare. La Curtea de Apel Bucureşti aceştia primiseră închisoare cu executare.

Instanţa supremă a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti pe latură civilă. Astfel, Mihail Vlasov trebuie să plătească 53.823.942 lei daune materiale către Camera de Comerţ şi Industrie a României, din care 48.301.870 lei singur, iar 5.522.071 lei în solidar cu ceilalţi inculpaţi.

De asemenea, Mihail Vlasov trebuie să plătească 6.086.741 lei daune materiale către partea civilă Romexpo SA, în solidar cu ceilalţi inculpaţi.

În plus, judecătorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale lui Mihail Vlasov şi celorlalţi inculpaţi până la concurenţa sumei de 59.910.683 lei, însă au ridicat sechestrul pe bunurile deţinute de Ana Maria Vlasov, Viviana Florina Vlasov şi societatea Casa Wanda 02 SRL.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version