Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost condamnat definitiv, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 5 ani închisoare cu executare, pentru delapidarea subvenţiilor primite de PSD din bani publici.
Concret, el şi-a însuşit 380.000 de euro, din care și-a cumpărat o vilă și o limuzină.
Astfel, omul de casă al fostului lider al PSD, Liviu Dragnea, se duce după el în pușcărie…
Un complet de 5 judecători de la Instanţa supremă a respins apelurile DNA şi ale lui Drăghici și a menţinut sentința instanței de fond, pronunțată pe 15 octombrie 2020.
Completul de 3 magistraţi îi aplicase lui Mircea Drăghici o condamnare de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Completul de 5 judecători a contopit cele două pedepse și au aplicat un spor, astfel că a rezultat o condamnare definitivă de 5 ani de închisoare.
De asemenea, magistrații i-au interzis lui Mircea Drăghici mai multe drepturi, pe o perioadă de 3 ani:
- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice;
- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
- dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
- dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 19.000 euro de la Mircea Drăghici.
Partidul Social Democrat nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Iată infracțiunile comise de Drăghici, potrivit DNA:
„În perioada 15 februarie 2018 – 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând PSD, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţul Ilfov.
Cu aceşti bani, Drăghici a acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului.
În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcţiei de trezorier, inculpatul, împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, şi în parte, cu fonduri proprii.
În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului şi persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar şi un contract de închiriere între acelaşi vânzător şi formaţiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferenţa până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvenţiile primite de partid).
Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani, valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni.
În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni, din sume de bani provenite din subvenţia acordată formaţiunii politice în baza Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de formaţiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcţia de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului.
Într-un alt context, în aceeaşi calitate de trezorier al unui partid, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe a dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.
Concret, la data de 10.07.2017, formaţiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menţionat, iar după numai câteva zile autoturismul a fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018″.