Sociologul Mirel Palada s-a ales cu dosar penal, după ce a fost oprit joi de polițiștii rutieri și, pentru că avea halenă alcoolică, a refuzat  refuzat să sufle în alcooltest.

Iată precizările Brigăzii Rutiere:

„În data de 8 octombrie, în jurul orei 23,30, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Sectorului 2 au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani.

Având în vedere faptul că şoferul emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat să sufle în aparatul alcooltest, însă acesta a refuzat.

În acest context, bărbatul a fost condus la sediul INML„Mina Minovici”, unde a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul penal”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version