Completul de 5 judecători de la ÎCCJ a amânat marți, pentru 17 septembrie, procesul aflat în faza de apel al demisionarului Darius Vâlcov din funcția de consilier al premierului Viorica Dăncilă, care a fost condamnat în februarie 2018, la instanţa de fond, la 8 ani de închisoare, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.
Darius Vâlcov, care a fost și ministru al Finanțelor în Guvernul Ponta, nu s- prezentat în instanță.
La primul termen de judecată, în 16 aprilie, el a cerut amânare pentru a-și angaja avocat, iar instanța i-a dat un terne generos, de aproape două luni.
Amintim că apelul lui Vâlcov a putut fi înregistrat pe rolul ÎCCJ după un an și 2 luni, deoarece judecătorii de la completul de 3 nu au redactat motivarea sentinței în termenul de 30 de zile, cât prevede legea.
La termenul de marți, avocații au cerut amânarea procesului, pe motiv că două dintre judecătoarele care au fost numite în completul inițial, Ioana Bogdan și Gianina Arghir, se află în concediu, fiind înlocuite de alți doi judecători. Completul a respins, inițial, acest lucru, dar până la urmă a dat un termen generos, care să cuprindă și vacanța judecătorească: 3 luni și o săptămână.
Amânare a solicitat și procurorul DNA, Elena Grecu, pe motiv că are nevoie de timp pentru a lua la cunoștință de motivele de apel depuse de Darius Vâlcov. Însă instanța i-a dat 30 de minute pentru a studia dosarul.
Apărătorul lui Darius Vâlcov a cerut audierea unor martori, printre care și a denunțătorului din dosar, Theodor Berna, precum și a fostului lider liberal Vasile Blaga, pe motiv că acesta a fost cel care l-a pus în contact pe Vâlcov cu denunțător.
Avocatul lui Darius Vâlcov a mai cerut “emiterea unei adrese la DNA și alta la SRI, prin care să fie solicitat să se comunice instanței informații cu privire dacă au existat activități comune și au primit caracter de probă și au fost folosite de organele de urmărire penală în sesizarea instanței. Să se arate cine a pus în executare mandatele tehnice. Să se spună dacă au existat comunicări între DNA și SRI cu caracter clasificat”.
Vâlcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată. Alături de Vâlcov sunt judecați Lucian Petrut Șușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu.
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Bernă, administratorul companiei Tehnologică Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus că, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante (SC Compania de Apa Olt SĂ), în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scornicesti, Piatră Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări. Propunerea a fost făcută în contextul în care, în noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul “Extinderea și reabilitarea sistemelor de apa și apa uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apa Olt SA, operator regional, finanțarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.
În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte, respectiv “Reabilitarea și extinderea rețelei de apa și canalizare în orașele Scornicesti și Potcoava”, “Reabilitarea și extinderea rețelei de apa și canalizare în municipiul Slatina” și “Reabilitarea și extinderea rețelei de apa și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”. Cu ocazia derulării procedurilor de licitație referitoare la atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion. În consecință, Tehnologica Radion a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului “Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa și apa uzată în județul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, de 78.201.552 lei.
Conform DNA, Theodor Berna și Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înțelegeri, în perioada ianuarie-martie 2011, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologică Radion, unde a primit suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranșe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apa Olt efectua plăți în contul societății.
De asemenea, în perioada aprilie-decembrie 2011, Darius Vâlcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranșe a câte 500.000 lei). În plus, în perioada 2012-2013, Darius Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, sumă de 3.080.000 lei, spun procurorii DNA.
Motivarea deciziei de condamnare – Vâlcov a cerut să fie supus detectorului de minciuni, dar a mințit când a fost întrebat dacă a luat mită
Motivarea sentinței de condamnare a lui Darius Vâlcov a fost finalizată în 28 februarie 2018, la mai bine de un an de la pronunțarea deciziei.
Darius Vâlcov a cerut să fie supus testului cu detectorul de minciuni și chiar a sugerat întrebarea, doar că testul poligraf a arătat că a mințit în momentul în care a fost întrebat dacă a primit de la omul de afaceri Theodor Berna suma de 6 milioane de lei, arată magistrații instanței supreme în motivarea deciziei.
Inițial, Vâlcov ar fi cerut 15 milioane de lei, adică un comision de 20 la sută din valoarea unor contracte pe care a promis că i le va atribui acestuia – în principal, lucrări de canalizare pe care firma omului de afaceri urma să le execute pe durata a trei-patru ani. De asemenea, i-ar fi promis acestuia că va interveni inclusiv la instituția care rezolvă contestațiile în cazul licitațiilor, dar și la magistrații Curții de Apel, care ar putea fi sesizați cu astfel de contestații, astfel încât Theodor Berna să obțină acelea contracte.
Magistrații mai arată că Darius Vâlcov “a deturnat prestigiul funcției publice pe care o deținea”. Darius Vâlcov s-a plâns judecătorilor de condițiile de detenție, inclusiv din arestul Poliției Capitalei, unde ar fi stat într-o încăpere de 2 pe 3 metri, cu alți șapte arestați. Avea patul de sus, nu avea oxigen, iar acesta a fost motivul pentru care a decis să și recunoască o parte dintre fapte.
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012..AcceptVezi mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.