Au trecut 29 de ani de la sângeroasa Mineriadă din 13 – 15 iunie 1990, iar dosarul, redeschis în urma unei decizii a CEDO și trimis în judecată în urmă cu fix doi ani, a fost returnat procurorilor militari, de judecătorul Camerei preliminare a Instanței Supreme, care a considerat NUL rechizitoriul.
Concret, judecătorul Constantin Epure, de la Camera preliminară, a decis în data de 8 mai – la 2 ani de la primirea dosarului, deși legea prevede un termen de maxim 30 de zile pentru o rezoluție – că rechizitoriul este nul. Astfel, magistratul a anulat toate probele și ordinele de punere sub acuzare a inculpaților.
Mărieș: Judecătorul ne-a ținut un an și jumătate să ne spună că rechizitoriul Mineriadei e de aruncat la gunoi
Decizia judecătorului Epure a venit la două zile după ce procurorul general interimar, Bogdan Licu, i-a primit la discuții pe reprezentanții Asociației 21 decembrie 1989, Asociației 15 noiembrie 1987, Asociației Colectiv GTG 3010, Alianței pentru Combaterea Abuzurilor, Grupului Civic #Rezistența, Fundației ”Gheorghe Ursu”, Asociației Urmașilor Eroilor Martiri din Decembrie 1989, precum și pe cei ai victimelor violențelor jandarmilor din 10 august 2018.
“Întâlnirea a avut loc la solicitarea acestora, discuțiile purtate având ca obiect soluționarea de către procurorii militari a cauzei denumite generic ”Dosarul Revoluției”, precum și stadiul cercetărilor în dosarul privind represiunea revoltei anticomuniste de la Brașov din 15 noiembrie 1987, ”Dosarul Colectiv” și cel privind incidentele violente din 10 august 2018, cauze aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, a precizat un comunicat al Parchetului General.
Infracţiuni contra umanităţii
Dosarul Mineriada a fost redeschis de Parchetul Militar în februarie 2015, obligat de CEDO, în urma demersurilor Asociaţiei 21 Decembrie, grație președintelui asociației, Doru Mărieș.
În 15 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus introducerea mai multor instituţii, între care Guvern, Jandarmerie, Parchetul General, ministerele de Interne, Finanțe și Apărării, ca părţi responsabile civilmente în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care fostul preşedinte Ion Iliescu este judecat pentru infracţiuni contra umanităţii.
14 inculpați, în frunte cu Iliescu, trimiși în judecată după 28 de ani
În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.
Atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990.
Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.250.
Doru Mărieș, liderul Asociației 21 Decembrie, a solicitat punerea sechestrului asigurător pe averile lui Iliescu, Roman și Virgil Măgureanu – fostul director al SRI -, însă judecătorii ÎCCJ au respins definitiv cererea.