Procurul general Gabriela Scutea și-a trimis subalternii să ridice documente la societatea de asigurări City Insurance, adusă la faliment de cumnatul lui Adrian Năstase, Dan Odobescu.

Amintim că, săptămâna trecută, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras autorizația de funcționare, a declarat insolvența City Insurance și a solicitat falimentul companiei de asigurări.

Polițele au fost preluate de Fondul de garantare al asiguraților, administratorul temporar. Însă a fost nevoie ca Guvern ul Cîțu să adopte o ordonanță, pentru a elimina unele obstacole de ordin legal.

City Insurance este liderul pieței RCA, cu peste 3 milioane de asigurați.

Parchetul General a transmis, joi, următorul comunicat de presă: 

„În cursul zilei de astăzi, 23 septembrie 2021, procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procedează la ridicarea de obiecte și înscrisuri de la sediul „City Insurance SA”.

Precizăm că ridicarea de obiecte și înscrisuri se realizează în contextul instrumentării unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de delapidare, prev. de art. 295 Cod penal, bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 Cod penal, spălare de bani, prev. de art. 49 din Legea nr. 129/2019, fals informatic, prev. de art. 325 Cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 Cod penal, și uzul de fals, prev. de art. 323 Cod penal.”

Surse juridice au declarat pentru G4Media.ro că sunt vizate în primul rând documentele privind împrumuturile companiei de la bănci din Elveția, despre care procurorii bănuiesc că ar fi fost fictive.

Valentin Ionescu, șeful Direcției Generale Asigurări din cadrul ASF, a declarat recent, citat de europalibera.org că, în urma unor controale făcute în România şi Elveţia, s-a descoperit că acţionarul majoritar al City Insurance – firma Vivendi International, cu peste 85 %, deținută de asociatul unic Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase – ar fi acordat împrumuturi fictive companiei pentru care se plăteau dobânzi reale la o rată de 10-12%.

City a plătit din 2017 până în primăvara acestui an 18 milioane de euro ca dobânzi la aceste împrumuturi, dar aceste împrumuturi erau fictive, banii nu au venit niciodată în România, conturile prezentate erau false. Din 2017 încoace, Vivendi a acordat trei împrumuturi de 50 mil. de euro, 25 mil. de euro, iar în primăvara acestui an de 50 mil. de euro. Noi am descoperit că City a plătit chiar în avans către Vivendi dobânzile pentru acest an”, a declarat Valentin Ionescu.

Potrivit acelorași surse judiciare, dosarul de la Parchetul general vizează deocamdată fapte in rem de delapidare, spălare de bani, fals și abuz în serviciu. Alte dosare privind compania ar fi și la DIICOT și DNA.

Dosarul de la Parchetul general ar viza 20 de persoane din conducerea și acționariatul City Insurance, cel mai important fiind acționarul majoritar Dan Odobescu, dar și persoane din conducerea ASF din perioada 2016-2020, responsabili de sectorul supraveghere asigurări.

Prejudiciul minim estimat în dosar se ridică la peste 28 de milioane de euro. Procurorii ar avea comisii rogatorii în Elveția, Luxemburg, insulele Cayman și Barbados.

În 2014, Dan Odobescu a fost trimis în judecată în dosarul Carpatica Asigurări, în care fostul șef ASF, Dan Radu Rușanu. a fost chiar arestat. Odobescu a fost acuzat de grup infracţional organizat şi complicitate la folosirea influenţei de lider într-o companie, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite. Trei ani mai târziu însă, Rușanu și Odobescu au fost achitați de Înalta Curte.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version