Ofiţerul Bogdan Popescu, cu grad de căpitan la SRI Dobrogea, a fost prins de procurorii militari ai DNA în timp ce primea mită și a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, sub acuzația de trafic de influenţă.
Anchetatorii notează în ordonanţă că, la data de data de 9 august, Bogdan Popescu, în calitatea menţionată, i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul SRI, astfel încât să îi determine să nu îşi îndeplinească un act ce intra în atribuţiile de serviciu ale acestora şi care ar fi vizat persoana respectivă.
„Vinerea trecută (19 august – n.r.), inculpatul Bogdan Popescu a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menţionat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante“, precizează procurorii.