Condamnat la foarte mulți ani de închisoare pentru implicarea sa în diferite dosare, Omar Hayssam ar putea fi eliberat vineri.

omar hayssam
sursă foto: ziardambovita.ro

Magistrații de la Tribunalul Dâmbovița erau așteptați marți seara să anunțe un verdict în cazul lui Hayssam, dar ei au decis să amâne pentru vineri luarea unei decizii în legătură cu eventuala eliberarea a sirianului.

Hayssam a cerut încă din noiembrie anul trecut întreruperea pedepsei din motive medicale, însă dosarul a bătut pasul pe loc din cauza întârzierii cu care s-a făcut expertiza medico-legală și a faptului că aceasta a fost contestată.

Hayssam a luat, în total, 65 de ani și 4 luni de închisoare pentru implicarea în cinci dosare penale, respectiv 24 de ani și 4 luni pentru dosarul Manhattan, în care era acuzat de comiterea unor infracțiuni economice, 20 de ani pentru răpirea jurnaliștilor români din Irak, 16 ani pentru dosarul Volvo Truck, 3 ani pentru dosarul Foresta Nehoiu și 2 ani pentru trecerea frauduloasă a frontierei, respectiv pentru că a părăsit țara în mod ilegal în 2006 și a fost recuperat de autoritățile de la noi abia în 2013.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version