Gabriel Oprea, fostul vicepremier și ministru de Interne în Guvernul Ponta, are miercuri termen de judecată la Tribunalul București, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină.
Dosarul a fost trimis spre judecare în urmă cu un an și jumătate, însă a fost plimbat la trei instanțe în numai 5 luni: de la ÎCCJ la Judecătoria Sectorului 1, iar de acolo, la Tribunalul București.
Astfel, un magistrat de la Tribunalul București va începe judecarea dosarului după 3 ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină (28 de ani), care a survenit în seara de 20 octombrie 2015. Polițistul era conducea o motocicletă și făcea parte din dispozitivul de însoțire a ministrului Gabriel Oprea.
La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuința sa.
Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în luna mai anul acesta, pentru ucidere din culpă.
La nici două luni mai târziu, Oprea a fost primit în Sindicatul Polițiștilor, pentru a mai primi niște privilegii.