Ordonanța de urgență (OUG) nr. 26/2020 privind alegerile anticipate, adoptată de Guvernul Orban în seara 4 februarie, anticipând că va fi demis a doua zi prin moțiunea de cenzură depusă de PSD, a fost atacată la Curtea consistuțională a României (CCR), vineri, de Avocatul Poporului, Renate Weber.
Ordonanţa “încalcă o serie de prevederi constituţionale şi nu respectă recomandările Comisiei de la Veneţia în materie electorală”.
“Avocatul Poporului atrage atenţia, între altele, că modalitatea de organizare a alegerilor pentru Parlamentul României nu poate fi legiferată pe calea ordonanţei de urgenţă, fiind împotriva întregii arhitecturi constituţionale (voinţei Constituantei) ca modalitatea de alegere a organului ‘reprezentativ suprem al poporului român’ să fie dată Guvernului prin delegare. Este important de spus că, în domeniul electoral, competenţa Guvernului este aceea de organizare a alegerilor şi de reglementare normativă a măsurilor care se impun în acest sens şi nu de stabilire efectivă a sistemului electoral naţional, care reprezintă un drept suveran al Parlamentului. În plus, OUG 26/2020 este neconstituţională, întrucât prevederile sale operează modificări în privinţa drepturilor electorale, pentru care Constituţia interzice, în mod expres, efectuarea de modificări de ordin legislativ pe calea ordonanţei de urgenţă. Este necesar, aşadar, ca modificările reglementărilor sistemului electoral să fie făcute prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare”, precizează instituția, într-un comunicat de presă.
Avocatul Poporului subliniază că modificarea legislaţiei în materie de alegeri parlamentare prin ordonanţă de urgenţă survine cu aproximativ 10 luni înaintea mandatului noului Parlament şi la mai puţin de 9-10 luni până la organizarea la termen a următoarelor alegeri parlamentare.
“În consecinţă, Avocatul Poporului observă faptul că Guvernul nu respectă Codul bunelor practici în materie electorală, adoptat de Comisia de la Veneţia, care recomandă, între altele, modificarea sistemelor de scrutin cu cel puţin un an înainte de alegeri. Pe de altă parte, din textul ordonanţei reiese posibilitatea organizării alegerilor parlamentare anticipate la aceeaşi dată cu alegerile locale generale în mod excepţional în anul 2020. În context, Avocatul Poporului menţionează că legile trebuie să reglementeze pentru viitor toate situaţiile posibile care se pot ivi, fără a se limita la doar una dintre ele. Or, prevederea din actul normativ sus menţionat se referă doar la situaţia anului 2020, nereglementând posibilitatea aplicării ei şi pentru alte situaţii posibile viitoare, ulterioare anului 2020”, mai spune Avocatul Poporului.
De asemenea, în actul normativ există prevederi care afectează dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, susține Renate Weber.
Ce prevede OUG 26/2020
Potrivit OUG nr. 26/2020, publicată în Monitorul Oficial în 14 februarie, în cazul în care Parlamentul este dizolvat, Guvernul trebuie să stabilească, în cel mult 5 zile, data și condițiile în care se vor desfășura alegerile anticipate. Acestea trebuie să se desfășoare în cel mult 3 luni de la data dizolvării Parlamentului.
Data anticipatelor se stabilește cu cel putin 50 de zile înaintea votării – față de 90 de zile, în prezent.
De asemenea, candidaturile sunt admise sau respinse, după caz, până cel mai târziu cu 25 de zile înaintea datei alegerilor.
Există în OUG 26 și varianta în care alegerile anticipate parlamentare pot coincide cu alegerile locale. În acest caz, alegătorii vor vota la aceleași secții de votare, în același timp, cu aceeași ștampilă de vot, dar pe buletine separate și pe liste electorale distincte.
Actul normativ mai prevede că românii din străinătate au la dispoziție 3 zile pentru a vota, iar numărul senatorilor va crește de la doi la patru, iar cel al deputaților, de la patru la opt. Practic, vor exista 12 parlamentari din diaspora, nu șase câți sunt în prezent.
În ceea ce privește votul prin corespondență, termenul de înregistrare ca alegător începe în 48 de ore de la data dizolvării Parlamentului. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) va posta pe site-ul propriu dedicat votului prin corespondență, machetele electronice ale buletinelor de vot până cel târziu cu 15 zile înaintea votării, pentru ca alegătorii să îl poată descărca și completa.