Camera Deputaţilor – for decizional – a adoptat, marţi, legea prin care se instituie posibilitatea atacării în instanţă a măsurii reducerii prin hotărâre judecătorească a onorariului contractat între avocat şi client.
Actul normativ merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Proiectul de lege modifică în acest sens Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
“Pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său. În faţa instanţei, onorariul contractat între avocat şi client este prezumat ca fiind unul proporţional în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat în aceasta”, prevede proiectul.
Actul normativ mai prevede că “instanţa va reduce, la cererea părţii interesate, partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este plătit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat ţinând seama de circumstanţele cauzei”.
„Motivarea măsurii se va raporta la criteriile prevăzute de legislaţia profesiei de avocat pentru stabilirea onorariului. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. În acest caz, măsura reducerii cheltuielilor va fi atacată odată cu fondul, iar în cazul hotărârilor supuse recursului, precum şi celor definitive, cu reexaminare, cererea urmând a fi soluţionată de un alt complet al instanţei respective”, mai prevede proiectul.
În legea în vigoare, instanţa poate lua măsura reducerii părţii din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor “chiar şi din oficiu”, nefiind prevăzută posibilitatea atacării a acestei măsuri.