Magistrații de la Tribunalul Galați au decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a inculpaților Nick Robert Anghel, Marcel Romeo Diaconu, Aurel Mihăilă și Serafim Negruț.

Cei patru sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de cumpărare și deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, de efectuare neautorizată de operaţiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi de efectuare neautorizată de operaţiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată.

Conform anchetatorilor, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna mai 2018, pe raza municipiului Galaţi a acţionat o grupare infracţională ce şi-a desfăşurat activitatea cu scopul de a obţine importante sume de bani din activităţi de vânzare de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, substanţe comercializate la preţul de 10 lei pentru o doză conţinând o cantitate de aproximativ 0,2 grame de substanţă.

Membrii grupării au fost depistați în numeroase rânduri pe raza municipiului Galați deținând importante cantități de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, destinate comercializării, în unele situații împreună cu diverşi consumatori pe care îi aprovizionau.

În cursul zilei de marți, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat un număr de 14 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Galaţi, ocazie cu care a fost găsită şi ridicată cantitatea de 1,5 kg. de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, cântare electronice şi pliculeţe autosigilante folosite în activitatea de comercializare a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, precum şi sume de bani de peste 6.000 de lei şi 300 de euro.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version